Corona-Colţea Scor 2-1 (2-0)
Au marcat: Damian, Szekely (autogol) / Turcu
Componența echipei Corona: Ciuperceanu – Rusu (60 Roşu), Forika, Burlacu, Dumbravă, Leonte, Alupoaie (60 Manole), Voicu, Constantinescu, Damian (65 Buga), Cristescu.
Componența echipei Colţea: Căucă - Rotaru, Szekely, Dobrean, Iordache, Burlacu, Sava (54 Renţa), Pricop (88 Savu), Păduraru (90 Solovăstru), Turcu, Mircescu.
CSM Corona a învins Colţea 1920, cu scorul de 2-1 (2-0), în primul meci al playoff-ului Ligii a 4-a Braşov. După un început de joc cu ocazii „timide” la fiecare poartă, semnate de Constantinescu în două rânduri, respectiv Turcu şi Păduraru, Damian a deschis scorul în minutul 24, după o pasă a lui Cristescu. „Galben-albaştrii” şi-au mărit avantajul după autogolul lui Szekely, la o centrare a lui Alupoaie (36), astfel fiind stabilit scorul pauzei.
La reluare, Mircescu şi Pricop au trecut pe lângă gol pentru Colţea, iar Cristescu ar fi putut închide meciul în două rânduri, însă tabela a rămas neschimbată.
Golul lui Turcu din minutul 77 a reaprins speranţele „alb-negrilor”, care au pus presiune pe finalul meciului, inclusiv prin portarul Căucă, care a trimis pe lângă vinclu în prelungiri, din lovitură liberă. Nu s-a mai marcat, însă, iar Corona a făcut astfel 45 de puncte şi a trecut pe primul loc al clasamentului.
„Prea multe nu am ce să spun, decât că este o victorie muncită, o victorie meritată şi că deja ne gândim la meciul cu Precizia Săcele”, a spus Călin Moldovan, antrenorul celor de la Corona.
„Din păcate, nu am reuşit să ne ridicăm la înălţimea aşteptărilor, a fost un test de maturitate pentru noi, ce nu l-am trecut din cauze obiective, ce ţin de bucătăria internă. Îmi felicit jucătorii pentru efortul depus. Atunci când au trecut peste blocajul psihic, au arătat că nu pot exista limite la fotbal. Vom continua să lucrăm pentru a elimina anumite lucruri ce nu ne fac bine, pentru a ne putea atinge obiectivele”, a punctat şi Liviu Nicolae, tehnicianul celor de la Colţea.
Precizia, aşteptată la joc
Miercuri (22 iulie 2020) şi sâmbătă (25 iulie 2020) sunt programate partidele Precizia Săcele – Corona Braşov, respectiv Colţea – Precizia (ambele la ora 17.30). Rămâne de văzut dacă aceste jocuri se vor mai disputa, echipa săceleană confruntându-se zilele trecute cu un caz de coronavirus, la o persoană din anturajul conducerii. Acest lucru ar fi adus suspiciuni asupra a doi jucători din lot, cu care persoana în cauză a intrat în conctact. Pentru a disputa cele două partide, Precizia ar trebui să prezinte testele PCR-RT, cu rezultate negative.
În acest moment, clasamentul playoff-ului este condus de Corona (45 de puncte), Precizia (43), Colţea (40). Cele trei echipe au intrat în acest turneu de conjunctură după ce, la întreruperea campionatului, în luna martie 2020, se aflau pe primele trei poziţii ale clasamentului (Precizia 43, Corona 42, Colţea 40).
Câştigătoarea Ligii a 4-a Braşov va susţine barajul de promovare în Liga a 3-a împotriva campioanelor din Alba şi Harghita, în perioada 1-9 august 2020.