Mai întâi l-au luat la ţucat în dos pe ăl bătrîn, providenţialul naţiei, gânditorul de la Murfatlar. Pe care cohorte de ţucălari l-au lins în toate felurile posibile. Moţul pe fecală punându-l Lăzăroiu, care l-a comparat cu Moise, care-şi conduce poporul prin deşertul crizei.
A urmat la mozolit protejata, superministreasa. De la bale rustice, ţintite chinuit de nişte bieţi primari de ţară, până la limbuţe fine, intelectuale, o avalanşă de zoaie parfumate s-au prăvălit peste blonda prezidenţială. Vârful acestui aisberg al vomei l-a atins, pare-mi-se, lingăreţul Baconschi, care a “mărturisit” că se abţine cu greu să nu cadă pe spate când o vede pe frumuşaţă.
Văd că a venit rândul progeniturilor. La nu-ş ce paranghelie cu femeile pedelice, madam Paul Vass, sfetnic al premierului, i-a tras aşa o limbă zemoasă lu’ toanta şi fonfăita aia mică a lu’ tat-su, că s-a încreţit televizorul.
Eu cred că e timpul să se editeze o antologie completă a pupuncurismului, de la începuturi până în prezent. Şi un dicţionar de cuvinte alese, expresii şi locuţiuni, pentru uzul scatofililor şi coprofagilor. Să nu ne trezim cu un neiniţiat că-şi ţuguie buzele de capul lui şi umezeşte fără discernămînt vreo bucă VIP. de Adrian Teacă