Termometrele au coborât în această dimineaţă până la minus 28 de grade Celius la Miercurea Ciuc şi Topliţa, informează Mediafax. E cea mai scăzută temperatură înregistrată în această iarnă în judeţul Harghita. Minima a fost consemnată la Miercurea Ciuc în jurul orei 6.00, iar la Joseni mercurul a coborât la aceeaşi valoare după ora 7.30. Temperaturi deosebit de scăzute s-au înregistrat şi la Joseni, unde au fost minus 27 de grade Celsius şi la Bucin unde termometrele au arătat minus 23 de grade Celsius. Meteorologii au anunţat că de vineri revin ninsorile în Harghita. (A.M.)