În perioada 13-24 noiembrie, la Kamena Vourla, în Grecia, a avut loc Campionatul Mondial de Şah rezervat veteranilor. Ţara noastră a fost reprezentată la seniori de Marele Maestru Internaţional Mihai Şubă şi de Maestru FIDE Adrian Sasu Ducşoara, sportivi legitimaţi la CSU Braşov. Competiţia s-a bucurat de o prezenţă selectă de mari maeştri, printre care nume sonore din echipa est- sovietică: MMI Balaşov şi Sveşnikov, dar şi alţi zeci de Maeştri Internaţionali şi Maeştri FIDE. În această companie selectă, MMI Mihai Şubă s-a clasat pe locul IV, iar MF Adrian Sasu Ducşoara (care este şi antrenor al secţiei de şah de la CSU Braşov) s-a clasat în prima jumătate a clasamentului. La Campionatul Mondial de Şah rezervat veteranilor au participat 106 concurenşi de pe toate continentele.