Sari la conținut

Doi buzoieni s-au ales cu dosar penal după ce au fost prinşi de jandarmii din Galaţi în timp ce transportau, ilegal, într-o dubiţă, peste 3 tone de cocs de la combinatul siderurgic din oraş, scrie antena3.ro. Cei doi hoţi susţin că au cumpărat cărbunele de la oameni, iar marfa a fost plătită, deşi şoferul nu avea acte de provenienţă. Jandarmii au observat că autoutilitara se deplasa greu din cauza încărcaturii şi i-au făcut semn şoferului să oprească. La control, aceştia au descoperit peste 100 de saci plini cu cocs. Hoţii au fost reţinuţi şi duşi la poliţie. Celor doi bărbaţi de 27, respectiv 32 de ani li s-a întocmit dosar penal. Jandarmii au predat cele 3,2 tone de cocs combinatului siderurgic din Galaţi.

Comentarii

Ultimă oră