Gala Comunității Țării Făgărașului, eveniment aflat la prima ediție și-a premiat câștigătorii, vineri, 24 noiembrie 2017, în frumoasa Cetate a Făgărașului.
Peste 200 de persoane au fost prezente la aceast eveniment, născut din dorința de a scoate in evideță lucrurile bune care se întâmplă în această zonă, faptele deosebite și de a le aduce recunoștință și apreciere.
Fundaţia Comunitară Ţara Făgăraşului i-a premiat pe cei care fac fapte bune, care reprezintă o sursă de inspirație prin viziunea și modul lor de implicare.
Juriul a avut de ales între 97 de nominalizări pentru 14 categorii, nominalizări care reflectă faptele de bine desfășurate în Ţara Făgăraşului, iniţiativele bune şi de impact, companiile care schimbă lucruri, lideri şi coordonatori care înţeleg importanţa rolului lor în comunitate şi și-l asumă zilnic prin responsabilitate şi spirit civic.
Iată care au fost cele 14 categorii și câștigătorii fiecăreia:
1. Voluntarul tânăr al anului - Claudiu Gherghel, voluntar al Fundației Regen
(Este un voluntar dedicat, implicat, doritor de a investi timpul și energia lui pentru binele celor din jur. Doritor de a se dezvolta pentru ca mai apoi, la rândul lui, să contribuie la dezvoltarea celor din jurul lui).
2. Voluntarul anului - Ioan Urdea
(Ioan Urdea a organizat în șase ani consecutiv Turneul caritabil de fotbal ,,Old Boys”. Ajuns la a VI-a ediție în 2017, evenimentul a fost dedicat pacienților HOSPICE Casa Speranței, copii și adulți cu boli incurabile din zona Făgărașului. Cu spirit de bun organizator, Ioan Urdea a știut să atragă persoanele care iubesc sportul și să le implice în fiecare ediție. Punând suflet în organizare, a adus un plus de umanitate evenimentului sportiv, iar prin perseverența celor implicați a reușit să dea continuitate unui eveniment care a devenit anual și cu tradiție în comunitatea făgărașeană).
3. Coordonatorul de voluntari - Raluca Ciulei de la „Asociația Love for Life”
(Nominalizată de Georgeta Banu care spune despre ea că a adus ceva nou: tabere gratuite pentru copii, ateliere pe diverse teme și materiale, în comunitatea de la Harseni și Recea. Raluca Ciulei reușește, de fiecare dată, să adune alături de ea voluntari inimoși (din țară și străinatate), pricepuți și cu suflet mare, care, ca și ea, se dedică trup și suflet pentru ca niște copii să trăiasca clipe unice în tabere organizate special pentru ei, să învețe să devină independenti, să socializeze, să se cunoască pe sine, să zâmbească.
4. „Din pasiune pentru…” - Erwan Joliff, pompier voluntar
(Nominalizat de Gabriela Pârvu, Erwan Joliff a reușit să creeze o echipă de pompieri voluntari, începând de la zero. S-a zbătut și a făcut rost de echipamente, poate mai performante decât cele folosite de pompierii profesioniști, a pornit de la o simplă remorcă trasă de o mașină pe care era montat un rezervor de apă și a ajuns la o autospeciala primită din Franța, pe care a recondiționat-o. De asemenea, Erwan a inființat o asociație prin care își doreste să dezvolte o echipă de prim-ajutor, să pregatească echipe de voluntari din zonă ca să poată interveni șiîin alte sate).
5. „Colegul Implicat”- Persida Tâmboiu de la Spitalul Municipal Dr. Aurel Tulbure Făgăraș
(Persida Tâmboiu a reușit, prin energie și generozitate, să atragă atenția comunității asupra nevoilor Spitalului Municipal, spital care deservește întreaga zonă a Țării Făgărașului. Doamna Timboiu a sustinut in cadrul Cercului de Donatori proiectul „Generozitatea dăruiește sănătate – Achizitie flux laminar pentru sala de operații – Ortopedie”, prin care și-a propus să strângă suma de 5.175 lei).
6. „Companie națională implicată” - Fenec Ruber Eastern Europe
(Managerul, împreună cu angajații, au pedalat la fiecare ediție „Bikeathon”, pentru susținerea proiectelor din comunitate: „AVEm Campioni”, „Ștrumfii în Era Digitală”, „Mișcare pentru Recuperare”. A mobilizat până acum peste 40.000 de lei pentru proiectele susținute).
7. „Companie locală implicată”- Librăriile Birotex pentru Campania "Rabla la ghiozdane și penare"
(Au oferit posibilitatea achiziționării unui ghiozdan sau penar la prețuri mult mai bune, copiiilor care și-au donat ghiozdanele și penarele vechi. Acestea au fost recondiționate și apoi donate cu ajutorul Asistenței Sociale Făgăraș, copiiilor ce provin din familii defavorizate).
8. „Fundraiser-ul anului”- Anca Barbu, profesor de engleză la Colegiul Național„Doamna Stanca”, pentru proiectul „Vino cu noi în laboratorul de științe”, înscris la „Bikeathon Țara Făgărașului”.
(Pentru acest proiect a mobilizat profesori, elevi, părinți și companii. Cu ajutorul celor peste 100 de oameni din comunitate care au pedalat sau au strâns fonduri, a reușit să colecteze suma de 13.484 lei).
9. „Liderul care schimbă lumea” - Natalia Corlean
(Natalia Corlean a fost nominalizată pentru implicarea în numeroasele proiecte și programe ale Asociației „Doamna Maria Brâncoveanu”, deoarece este „exemplul perfect de altruism, dăruire, iubire, pozitivism”).
10. „La început de drum” - „Asociația „Doamna Maria Brâncoveanu”
(Pentru toate proiectele pe care le deruleaza, printre care: „Ai o chitară în plus; „Sănătate pentru toţi; voluntar pentru spital”, „Atelierul micul electrician”, „Bunicii adoptaţi”; „Sărbătoarea familiei”; „Clubul tinerilor”; „Atelierul anatomia computerului”; „Abc-ul limbii germane”).
11. „Cu şi pentru tineri” - Asociația Renascendis pentru proiectul „Resturi și rosturi”, „Pe urmele sașilor, între Cârța și Cincșor”
( A fost apreciată această inițiativă prin care se urmărește inventarierea completă a obiectelor cu valoare istorică și artistică păstrate în parohiile evanghelice din Cârța, Bruiu, Gherdeal, Șomartin (județul Sibiu), Cincu, Toarcla și Cincșor (județul Brașov). O componentă importantă a proiectului este cea educativă, de transformare a patrimoniului în mijloc de învăţare şi de integrare a culturii săsesti în viaţa comunităţilor actuale).
12. „Promotor al artei, culturii și tradiţiilor”- Ferma ecologică din Cobor pentru numeroasele evenimente culturale organizate într-un timp atât de scurt.
( În Cobor se simte un suflu nou. Comunitatea este mică, în jur de 150 de oameni, dar ulițele încep să se trezească la viață. Turiști români și străini, dornici să descopere satul și împrejurimile, locuri de muncă permanente și sezoniere, evenimente, rețete locale readuse la viață, colaborare între etnii și confesiuni, dans, muzică, biodiversitate, un bun management al pășunilor, agricultură ecologică, producători locali, observarea vietăților sălbatice, plante medicinale, trasee de bicicletă, consolidarea bisericii fortificate, un cumul de factori meniți să promoveze satul făgărășean și importanța naturii).
13. „Impact în comunitate”- HOSPICE Casa Speranței – Echipa Făgăraș pentru activitatea pe care o desfășoară de un sfert de veac în beneficiul pacienților afectați de o boală incurabilă și a familiilor lor.
( Timp de 25 de ani, HOSPICE a devenit sprijin pentru cei prinși într-o cursă nedreaptă cu o boală incurabilă și a atins existențele a peste 20.000 de oameni).
14. „Impact în comunitate”- Asociația Sătească „Șona Noastră”
(Asociația Sătească „Șona Noastră”, este o organizație care creeaza și implementează în mica comunitate din satul Șona foarte multe proiecte care aduc împreună oameni ai locului, copii și tineri, vizitatori care dau energie și viață micului sat de pe malul râului Olt: Fierăria lui Lazăr; Școala de privit acasă; Concurs de prăjituri; „Școala în pantaloni scurți"; „Pedaleaza cu foc”).
15. „Bunătatea care schimbă lumea”
Pentru că Binele se dăruiește cu toată inima, nu se pot face departajări, în concluzie Juriul a decis ca la această categorie toți nominalizații sunt câștigători: Natalia și Marius Corlean, Ciprian Adomnicăi, Viorela Codaia, Paul Ilea, Mărioara Stăncescu, Antonela Bogdan, Manuela Ifrim, Cristina Țepeș, Dorin Lupe, Alexandru Iliescu și Ioan Urdea.
În cadrul Galei au fost decernate și 3 Diplome In Memoriam, prin care a fost adusă prețuire și recunoaștere pentru buna implicare în comunitate, unor oameni valoroși pentru Țara Făgărașului, care din păcate, nu se mai află printre noi:
Maria Pirău - un exemplu de dedicare pentru meseria de profesor. Adora să lucreze cu elevii și să le insufle pasiunea pentru biologie.
Constantin Luca - membru în grupul de inițiativă pentru înființarea Fundației Comunitare Țara Făgărașului și apoi membru fondator.
Mihaela Dumitru - pentru toata dăruirea pe care a depus-o în cadrul Asociației Sătești „Șona Noastră”. Mihaela a fost timp de 2 ani secretara asociației, s-a implicat în viața satului care a adoptat-o și i-a coordonat pe copiii din sat, învățându-i să iubească Șona. Dedicată total unei cauze pe care și-a asumat-o șii pe care a servit-o fără ezitare.
Gala Comunității Țării Făgărașului se va organiza de-acum înainte din 2 în 2 ani, devenind astfel un eveniment cu tradiție în Țara Făgărașului.