„Ghiozdane cu bucurii” din partea oamenilor adunaţi lângă Biserica Brâncoveanu!
La iniţiativa unor membri, comunitatea Bisericii Brâncoveanu din Făgăraş şi prietenii ei au reuşit să pregătească o sută de ghiozdane destinate unor copii care au nevoie de sprijin la începutul noului an şcolar.
Campania „Ghiozdane cu bucurii” a fost organizată de Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu” şi Grupul psaltic „Heruvikon”.
Cea mai mare parte a ghiozdanelor au fost pregătite şi utilate de familiile comunităţii, în activitate implicându-se cu mare bucurie copiii acestora, învăţaţi să experimenteze bucuria de a dărui. Cealaltă parte a ghiozdanelor au fost cumpărate şi pregătite de voluntarii asociaţiei, în urma donaţiilor primite în acest scop. Pe lângă rechizite, dăruitorii au ascuns în ghiozdane şi surprize: jucării, jocuri, dulciuri, bileţele de prietenie sau chiar şi îmbrăcăminte.
82 de ghiozdane au ajuns la copiii din ciclul primar ai Şcolii Gimnaziale Voila, iar restul la copiii din familiile pe care Asociaţia „Doamna Maria Brâncoveanu” le are în atenţia reţelei sale de sprijin.