Sari la conținut

Guvernanţii au prelungit „Masa Caldă”. Beneficiază și Şcoala Gimnazială din Părău

guvernantii-au-prelungit-masa-calda-beneficiaza-si-scoala-gimnaziala-din-parau

Guvernul a aprobat, la sfârşitul săptămânii trecute, Ordonanţa de urgenţă privind continuarea programului naţional „Masa caldă în şcoli”, destinat preşcolarilor şi elevilor din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat.

Între acestea este inclusă şi Şcoala Gimnazială din Părău.

Bugetul alocat programului a crescut de la 30,7 milioane de lei la aproape 46,7 milioane de lei, ceea ce a permis majorarea valorii pachetului alimentar cu aproximativ 40%: de la 7 lei, atât cât prevedeau normele anterioare, la 10 lei/zi/beneficiar.

În plus, să evite organizarea a două proceduri de atribuire a contractelor de furnizare/servicii a pachetelor alimentare/mesei calde de către compartimentele de specialitate din cadrul primăriilor, noua ordonanţă de urgenţă prevede trecerea de la an şcolar la an calendaristic, aspect ce contribuie la asigurarea continuităţii programului-pilot.

De fapt, pentru evaluarea corespunzătoare a Programului-pilot de acordare a unui suport alimentar pentru preşcolarii şi elevii din 50 de unităţi de învăţământ preuniversitar de stat, s-a decis implementarea acestuia pentru o perioadă mai lungă de timp, fiind necesară continuarea programului pentru cel puţin un ciclu de învăţământ.

„În urma pilotării programului în anii precedenţi, s-au constatat o serie de efecte pozitive asupra beneficiarilor direcţi şi indirecţi, dintre care amintim: scăderea ratei abandonului şcolar, diminuarea absenteismului şi a întârzierilor la prima oră, formarea deprinderii la copii a unei alimentaţii sănătoase, consolidarea relaţiei familie-şcoală prin implicarea părinţilor în educarea copiilor în privinţa unei alimentaţii sănătoase şi reducerea migraţiei elevilor din unităţile de învăţământ din mediul rural către unităţile de învăţământ din mediul urban”, se arată pe site-ul Ministerului Educaţiei.

Comentarii

Ultimă oră