Sari la conținut

Fostul căpitan al echipei naţionale, Gheorghe Hagi, a declarat că atacantul Adrian Mutu trebuie să îl invite la o masă după ce îi depăşeşte recordul de 35 de goluri marcate pentru prima reprezentativă. „Când Mutu marchează şi mă depăşeşte trebuie să mă invite, să îmi dea o masă. Dacă tot mă depăşeşte să dea şi el o masă, să comentăm golurile. E foarte bine pentru că cei tineri au un exemplu, o motivaţie. Iar cea mai mare motivaţie e să-l depăşeşti pe celălalt. Sperăm să depăşească recordul, cu cât mai repede cu atât mai bine. Exemplul creează apoi o nouă motivaţie şi tot aşa în continuare. O să vină apoi fi-miu, iar fi-miu o să îi depăşească el pe toţi. Glumesc, bineînţeles că glumesc”, a afirmat zâmbind Gheorghe Hagi. Retras din activitate în 2001, Gheorghe Hagi deţine în momentul de faţă recordul celor mai multe goluri marcate pentru echipa naţională, 35 în 125 de partide. Actualul atacant al primei reprezentative, Adrian Mutu, mai are nevoie de doar trei goluri pentru a egala recordul lui Hagi, el marcând până acum de 32 de ori în cele 70 de meciuri disputate în tricoul echipei naţionale a României.

Comentarii

Ultimă oră