Consiliul Concurenţei a găsit “indicii”, he-he-he, că asfaltatoriii au trucat licitaţii. Pentru străzile Bucureştiului, pentru că trebuie belit doctorul. Deci, după ce ani de zile presa a tot ţipat, băi, e groasă, faceţi ceva! – se trezeşte CC din somn şi scoate pieptul. Indicii, ai? Şi numai în Bucureşti?
Dacă CC dădea doar o simplă căutare pe Google, ar fi găsit zeci de “indicii”. Unele vechi de cîţiva ani. Ar fi aflat, de pildă, cum şi-au împărţit regii asfaltului (Umbrărescu, Nelu Iordache…) harta ţării în 2011. Câştigând lejer contracte de vreo 1,2 miliarde euro de la transporturile lui Boagiu şi de la “dezvoltarea” Udrei.
Vedeţi, de-aia nu mai pot eu să dorm, de “indiciile” CC. Au făcut chestia asta tot la comandă, că prea a fost de porc asta cu deszăpezirea canci, şi cu zeci de morţi “contabilizaţi” la minus pentru PDL. Să dea bizonului senzaţia că, domle, vedeţi, se face dreptate! Se face pe naiba. E un fel de “hai să ne facem că facem ceva”, că e nasol momentul.
Şi cu ocazia asta se mai dă un semnal unor asfaltangii care au cam uitat “tabla împărţirii”. Ia, mai treceţi voi pe la partid, că avem treabă anul ăsta, alegeri, chestii, socoteli… Iar din “indicii” se va alege praful. Poate vor da niscaiva amenzi, aşa, de hoha, şi se va pune batista pe ţambal. Că vine primăvara, cu inundaţiile de rigoare, şi mai uităm de mizeria de sub zăpadă. de Adrian Teacă