Sari la conținut

„Icarii” au unde să se antreneze. Trambulina K90, inaugurată

icarii-au-unde-sa-se-antreneze-trambulina-k90-inaugurata

Cea mai nouă trambulină construită în complexul naţional de sărituri cu schiurile de pe Valea Cărbunării din Râşnov a fost inaugurată marţi.

Trambulina cu punctual de construcţie la 90 de metri este construită la standarde internaţionale şi va oferi sportivilor români posibilitatea de a se pregăti acasă pentru competiţiile europene, mondiale şi olimpice. Primii care au testat trambulina de K90 au fost sportivii din lotul naţional de sărituri cu schiurile. „Icarii֊” români au fost impresionaţi de calitatea trambulinei. „Sunt entuziasmat. Am avut onoarea să inaugurez această trambulină, una ce oferă condiţii excelente. A fost o zi specială pentru mine. Sunt pregătit pentru FOTE 2013. Sper să câştig o medalie, să vedem dacă voi şi putea”, a spus Iulian Pâtea, component al lotului naţional de sărituri cu schiurile. „Este o trambulină construită la standarde europene. Este exact ca în străinătate. Acum vom avea toate condiţiile să ne pregătim acasă. Cu siguranţă este mai bine aşa, pentru că astfel putem fi aproape de familie, putem să mergem şi la şcoală şi toate aceste lucruri contează. Aştept cu nerăbdare Festivalul Olimpic al Tineretului European, unde sper că voi obţine rezultatul pe care îl aşteaptă toată lumea”, a spus Dana Haralambie, săritoare ce şi-a asigurat deja prezenţa la Jocurile Olimpice de la Soci din Rusia, din 2014.
Investiţie de 15 milioane de euro.  Baza de pe Valea Cărbunării din Râşnov arată excelent. Cu siguranţă este una dintre cele mai moderne baze pentru sporturi de iarnă din Europa. Investiţia totală pentru construcţia acestui complex a fost de 15 milioane de euro. Banii au provenit de la un partener al Primăriei din Râşnov şi al Federaţiei Române de Schi şi Biatlon şi de la Guvern. „Este un moment istoric pentru noi, e primul astfel de complex din România. Mă bucur că sportivii noştri se vor putea pregăti la ei acasă în cele mai bune condiţii. Ne-am gândit şi la educaţia lor şi am creeat un campus şi o clasă specială în care copiii pot învăţa şi pot face sport de performanţă în acelaşi timp. Aici avem şi o pistă de schi fond şi biatlon foarte bună şi sper că în curând ne vom putea axa şi pe proba de combinată nordică. Aştept să văd rezultate şi vreau să văd cât mai mulţi sportive români medaliaţi în competiţiile europene, mondiale şi de ce nu, olimpice”, a spus primarul oraşului Râşnov, Adrian Veştea.
FOTE se ţine în România. Oficialii Comitetului Olimpic European inspectează toate bazele unde se vor organiza concursuri în cadrul Festivalului Olimpic al Tineretului European din februarie 2013, la Braşov, Râşnov, Cheile Grădiştei, Predeal şi Poiana Braşov. La finalul acestei săptămâni vor ajunge în Poiana Braşov şi delegaţii tehnici ai tuturor ţărilor participante la acest eveniment sportiv. În afara celui de al doilea patinoar, din Poiană, totul este O.K. în ceea ce priveşte organizarea. Secretarul general al Federaţiei Române de Schi şi Biatlon, Puiu Gaşpar a declarat că nu se pune problema mutării FOTE 2013 din România. „După discuţiile pe care le-am avut cu delegaţii tehnici şi după câtă muncă s-a depus pot să spun că 100% Festivalul Olimpic al Tineretului European se va desfăşura în România în luna februarie a anului 2013”, a declarat secretarul general al Federaţiei Române de Schi şi Biatlon, Puiu Gaşpar. Înainte de Începerea Festivalului Olimpic al Tineretului European, trambulinele de pe Valea Cărbunării vor găzdui în perioada 18-20 ianuarie Cupa de iarnă FIS la schi sărituri.

Comentarii

Ultimă oră