Sari la conținut

În "oraşul Elodiei" procurorii dezbat cum să-i prindă pe cei mai periculoşi infractori

În aceste zile la Braşov a fost convocată toată floarea criminalisticii româneşti. Toţi procurorii criminalişti din ţară, şefii serviciilor de investigaţii criminale şi şefii serviciilor de criminalistică de la fiecare IPJ, au fost convocaţi  pentru a discuta pe marginea metodologiei cercetării infracţiunilor de mare violenţă.  Pe lângă toţi cei convocaţi, vor mai participa procurorul general, Laura Codruța Kovesi, prim-adjunctul procurorului general, Marius Iacob, şeful IGPR , Liviu Popa, şeful INML, dr. Dan Dermengiu etc. Procurorul Marius Iacob a declarat pentru ring.ro că a fost ales " Brașovul din mai multe considerente, dar, probabil, cel mai important este că se află în mijlocul țării și este mult mai ușor pentru cei 140 de participanți să ajungă acolo".  Vor fi prezentări de cazuri concrete, dar mai ales, se va încerca să se găsească metode mai eficiente de rezolvarea a cazurilor mai complexe, cum au fost crimele de la Cernavodă, cazul asistentei universitare mâncate de şacali,  al baschetbalistul american omorât în bătaie la Giurgiu şi multe altele. În ceea ce priveşte cazul dispariţiei avocatei Elodia Ghinescu,  procurorul Marius Iacob a spus că nu se desparte definitiv de ”Elodia”, dosarul său de suflet.  "Eu nu mai fac acte (n.r. - procesual-penale) şi dosarul nu mai este efectiv la mine, dar toate departamentele care lucrează în acest dosar sunt în subordinea mea. Într-o formă sau alta, eu sunt în continuare legat de cazul „Elodia” a declarat Iacob. De când a fost numit prim-adjunct al procurorului general Marius Iacob i-a pasat dosarul procurorului Marian Gherman. Iar dacă  Cioacă va fi trimis în judecată pentru omor, procurorul a spus că nu va putea să meargă în instanţă în procesul dosarului Elodia, dacă va fi tot într-o funcţie importantă. (L.A.)

Comentarii

Ultimă oră