Persoanele defavorizate din comuna Prejmer, incluse într-un program european prin care sunt acordate servicii integrate pentru comunităţile marginalizate, vor beneficia de două mese gratuite pe zi, până în 15 iunie 2023.
Pentru a putea asigura hrana acestor persoane, Primăria Prejmer a lansat o licitaţie în valoare de 615.903 lei, cu tot cu TVA, pentru asigurarea serviciilor de catering. Conform informaţiilor disponibile pe platforma electronică de achiziţii publice, maxim 40 de persoane pe zi vor primi o masă caldă şi maxim 55 de persoane vor beneficia de gustare.
La masa caldă, firma care va obţine contractul va trebui să pregătească un meniu cu fel de bază (carne, garnitură şi salată), dar şi un desert. La gustare, beneficiarii vor primi produse de panificaţie, preparate de carne sau lactat, legume şi desert. Pentru persoanele care ţin regim, va fi stabilit un meniu personalizat, în funcţie de starea lor de sănătate şi de recomandările medicilor.
Printre altele, firma care va asigura serviciile de catering va trebui să ţină cont de legislaţia în vigoare pentru acest tip de servicii și nu va avea voie să folosească aditivi alimentari, conservanţi sau orice alt tip de potenţiatori de arome şi gust în cazul mâncărurilor calde.
Hrana adusă de prestator va fi servită beneficiarilor în veselă de unică folosinţă.