Sari la conținut

Începe „FIS Children Trophy” în Poiana Brașov

fis-children-trophy-concurs-international-de-schi-pentru-juniori-in-poiana-brasov

În acest weekend, Poiana Braşov este gazda unui eveniment de marcă, desfăşurat în premieră în România.


    Asociația de Turism Poiana Brașov și Federația Română de Schi si Biathlon organizează, pentru prima dată în România, „Federația Internațională de Schi - Children Trophy”, cea mai mare competiție de schi alpin din șara noastră. Pentru această primă ediție, organizatorii se adresează exclusiv tinerilor schiori, fete și băieți, la categoriile de vârstă 12-14 ani și 14-16 ani. Ei speră ca pe viitor să reușească să primească de la Federația Internaționala de Schi competiții si pentru alte categorii de vârstă.

În 23 şi 24 februarie 2018, are loc competiţia internaţională „FIS Children Trophy”. În jur de 100 de sportivi din Austria, Turcia, Bulgaria, Serbia, Grecia, Georgia, Brazilia, Argentina, Ungaria şi România, se vor întrece în două probe de schi alpin: slalom şi slalom uriaş.

Concursul se va desfăşura pe Pârtia Subteleferic – Masivul Postăvaru.


  Pârtia Subteleferic a fost gasită favorabilă organizarii acestei competiții internaționale pentru juniori, datorită notorietății și dotarii acesteia (instalația complet automatizată pentru fabricat zăpadă artificială compusă din 29 de tunuri și 120 de lănci și un număr de 6 mașini de pregătit și reparat pârtiile). Mai mult, ea a fost recomandată și de organizarea cu succes a probelor de schi alpin din cadrul FOTE 2013 (Festivalul Olimpic de Tineret European).

Ambasadori ai evenimentului sportiv de marcă „FIS Children Trophy” sunt braşovenii Ioan Valeriu Achiriloaie (sportiv legitimat la Corona Braşov) şi Ioan Gabriel Nan, la rândul lui fost mare schior al României.

Clubul Corona Braşov are o reprezentare de marcă la „FIS Children Trophy”, 9 din cei 12 sportivi care reprezintă România în competiţia dedicată categoriilor 12-14 ani, respectiv 14-16 ani, fiind sportivi legitimaţi la clubul braşovean.

Sportivii Coronei, antrenaţi de Dan Iliescu şi Cristiana Opriş care vor participa la „FIS Children Trophy”  sunt: Irina Ghiţoc (U14), Diana Renţea (U16), Teodora Leonte (U16), Luca Dumitru (U14), Eduard Bart (U14), Szoke Hunor (U16) şi Robert Mârţ (U16) vor reprezenta lotul A şi alti doi Andra Maroşan (U14) şi Vlad Iordache (U16), vor reprezenta lotul C.

Poiana Braşov a câştigat dreptul de organizare a acestei competiţii pe următorii cinci ani, fapt care duce implicit şi la o promovare masivă a schiului alpin dar şi a domeniului schiabil din Poiana Braşov.

Comentarii

Ultimă oră