Rafinăria Brașov – Lubrifin
La Brașov, istoria fabricării petrolului începe la 1851 în Bartolomeu, când se înființează rafinăria de petrol a lui Nicolae D. Constantin, după cum susținea inginerul Alexandru Hossu în cartea ,,Viața industrială a Țării Bârsei” în 1940. În 1879 este înființată ,,Fabrica de Petrol Brașov” de către Julius Gmeiner. Rafinăria prelucra ţiţei şi producea produse albe. În 1887, fabrica a devenit proprietatea Societăţii Anonime „Siebenburger Petroleum Raffinerie Aktiengesellschaft” (Rafinăria de Petrol Transilvăneană), cu capital autro-ungar şi sediul la Budapesta. Din anul 1890, rafinăria a avut un nou proprietar maghiar, Societatea Mineralol Raffinerie. După primul război mondial, în 1921, a trecut în patrimoniul societăţii olandeze N. V. Niederlandische Petroleum Maatschappiy Photogen, din Gravenhage. Sub noua organizare, a început să fabrice şi uleiuri minerale, parafină, unsori albe, unsori consistente, carton asfaltat.
Brașovul, orașul cu 3 rafinării
În 1922, Braşovul avea trei rafinării. Photogen, cu sediul pe Târgul Inului 31-33, fusese fondată în 1887, după cum spune Alexandru Petit în „Monografia judeţului şi oraşului Braşov”. A început cu „8 lucători, astăzi are 85, dintre care 70% români”. Ca dotare, rafinăria avea „două maşini cu aburi de 30 CP, 15 pompe şi compresoare şi o instalaţie frigoriferă”. „Poate prelucra 200 de vagoane de ţiţei pe lună”, materia primă fiind procurată din ţară. Pieţe de desfacere: Oradea Mare, Arad, Cluj şi Braşov. Din consiliul de administraţie făceau parte: Dr. Ghe. Baiulescu, D. Frâncu, L. Neurath, Oskar Szimai, Dr. H. I. Bruckenhoch, dr. I. Metianu, Marczel Lusztig, Carl Pisslinger şi D. Vera.
Este amintită şi „C.G. Ioannides – Fabrică de petrol Braşov”, care se afla pe strada Gării nr. 66. A fost fondată în 1878 şi scotea pe poartă petrol, benzină, motorină, folosind ca materie primă ţiţei din Vechiul Regat. Patroni: G.T. Stănescu şi A. I. Safrani.
Uzina de Gaz Orăşenească, cu birourile pe Strada Porţii nr. 69 şi care răspundea la numărul de telefon 77, producea gaz pentru lămpi. „Uzina de gaz aerian, din cărbuni de piatră, a fost clădită din nou în 1910 şi are în prezent 5 cuptoare pentru extragerea gazului, fiecare cu 9 retorte şi un cuptor cu 5 retorte”. Rezervoarele aveau capacităţi de 3.000, 1.400 şi 1.000 mc. „Aparatele extrag pe zi o cantitate de 6.000 mc”. Pe an, producţia era de 1 milion mc gaz, 2.000 tone cocs, 200 tone de păcură şi 600 tone apă gazoasă cu 1% conţinut de amoniac”. În 1921, s-au prelucrat 5.800 tone de cărbune de la Lupeni. „Preţul de distribuire a gazului în oraş este de 4 lei mc, plus 0,5% dare comunală”.
Dar cea mai importantă întreprindere axată pe prelucrarea ţiţeiului rămînea Photogen. Păcura o vindea cu 2 lei litrul, benzina la 11,80 lei, iar motorina, la 3,40 lei. În 1921, rafinăria Braşov a exportat 283 tone de benzină, în 1927, ajunsese la 3.181 tone. Criza şi-a spus cuvântul, iar la finele lui 1933, mai exporta doar 307 tone motorină, rafinăria întorcându-se la producţia obţinută cu 12 ani în urmă. La motorină, situaţia era alta, maximul fiind atins în 1930 1.588 tone. În schimb, uleiurile minerale produse la Braşov au avut mare căutare în străinătate, circa 1.000 de tone s-au exportat numai în 1930. Un raport din 1933 arăta că în 1930 s-au prelucrat 33.530 tone de ţiţei şi păcură. Peste trei ani, cantitatea a scăzut la jumătate din cauza recesiunii mondiale. La 29 martie 1933, conducerea Photogen a trimis un memoriu ministrului de finanţe, cerând să i se permită în continuare exportul de produse petroliere, deoarece legile puneau piedici desfacerii pe piaţa internă. Exporturile rafinăriei Photogen nu s-au sistat, ba chiar au depăşit graniţele continentului. Avea clienţi din Suedia, Italia, Bulgaria, Spania, Germania, Elveţia, Franţa. În 1935, rafinăria a fost cumpărată de societatea anonimă Vacuum Oil Company. S-a renunţat la fabricarea de produse albe, dezvoltîndu-se doar producţia de uleiuri minerale şi unsori consistente. În 1941, şi-a schimbat denumirea în Rafinăria Vacuum Oil Company SADR, nume pe care l-a păstra pînă la naţionalizare. La 24 aprilie 1939, specialiştii de la Photogen au trimis un butoi cu ulei mineral în New York, cu titlul de mostră. Era vorba de un ulei pentru avioane către Socony-Vacuum Oil Company, societatea mamă din SUA. Vasul „Dor de mare” a ieşit din portul Constanţa cu cei 100 de litri de ulei mineral şi a ajuns în august în America. Interesant este că acest partener de pe Broadway nr. 26 nu este altcineva decât strămoşul actualului concern multinaţional Exxon Mobil, compania cu cel mai mare profit din lume (41 miliarde de dolari), conform topului realizat de prestigioasa revistă Forbes.
În 1942, la această rafinărie s-au prelucrat 6.623 de tone de păcură provenită de la platformele de pe Valea Prahovei şi 104.000 mc de gaz metan. Platforma industrială a rafinăriei era imensă. Cuprindea ateliere, secţii de prelucrare, magazii, hale de producţie. Materia primă era adusă cu trenul, gara fiind în apropiere. Liniile ferate intrau în incinta rafinăriei. Transportul intern al materialelor se făcea cu camionul şi cu caii, întreprinderea avînd proprii cai, grajduri şi magazie de fân. Mai existau şi o baie muncitorească, o infirmerie, sală de mese, birouri, un laborator şi un mic cartier de locuinţe pentru angajaţi.
Rafinăria a rezistat bombardamentului, ocupației rusești și naționalizării, nu și tranziției de după 1989
În 1942, în Rafinăria Vacuum Oil Company Braşov lucrau în total 442 de angajaţi români, 60 de origine germană, 31 de origine maghiară şi un rus. Fabrica avea 534 de angajaţi, plus trei provenind din Germania şi Elveţia. Anul 1944 avea însă să aducă mari pierderi materiale şi financiare. Bombardamentele au distrus fabrica în mai multe rânduri. După cel din 16 aprilie 1944, Ministerul de Război şi cel al Economiei Naţionale au dispus mutarea rafinăriei de la Braşov la Vlădeni, Gara Ţânţari. Documentul a fost notificat ca „Secret” şi însoţit de suma de 200 milioane de lei pentru a acoperi cheltuielile de reamplasare. La 6 mai 1944, într-un raport către autorităţile de la Bucureşti, VOC anunţa că „au căzut în incinta fabricei 11 bombe, precum şi un număr mai mare de bombe căzute în apropierea liniei de garaj”. Cazanele, clădirile, linia ferată, combustibilii distruşi însumau o pagubă de 10 milioane şi jumătate de lei. Peste cîteva luni, un alt raport anunţa: „am onoarea a vă raporta că, în 4.VII.1944, între orele 10,15-10,30, rafinăria noastră a fost bombardată de aviaţia anglo-americană, primind circa 300 de bombe a 250-500 kg în plin. Fabrica a fost incendiată, iar cu ajutorul pompierilor germani şi proprii veniţi din diferite părţi, incendiul a fost stins complect seara pe la ora 21. Toate instalaţiile au fost complect distruse, astfel că rafineria este scoasă din funcţiune şi nu mai poate lucra şi nici nu pare posibil o refacere pe acel teren. Au mai fost distruse complect circa 140 de rezervoare în mare parte pline cu diverse produse brute, fabricate şi semifabricate, precum şi unele clădiri cari adăposteau instalaţii, ateliere şi birouri. Niciun mort, niciun rănit. Paguba evaluată la circa 600.000.000 lei”.
În timpul bombardamentelor, fabricarea uleiurilor pe bază de parafină a fost complet sistată, iar instalaţiile evacuate. În 12 octombrie, compania a făcut un memoriu către Secretariatul de Stat al Aerului în care cerea „reinstalarea Rafinăriei Vacuum Oil din Braşov în noul amplasament ales, situat pe Valea Timişului, în dreptul cantonului 120B, Gara Timişul de Jos”. Fabrica urma să se axeze pe produse necesare în război: uleiuri de avioane, uleiuri de maşini de tip Mobiloil, uleiuri de armament. Nu a mai avut loc nici această strămutare. În schimb, au venit ruşii.
După 23 august 1944, guvernul a hotărît refacerea rafinăriei pe vechiul amplasament. În iarna lui 1944-1945, s-a reconstruit instalaţia de unsori consistente, iar peste cîteva luni, instalaţia de rafinare discontinuă a uleiurilor. În 1947, toate instalaţiile erau refăcute şi funcţionau. Însă ruşii n-au fost agreaţi. La 23 martie 1945, într-un document confidenţial, directorul fabricii cerea insistent acordarea indemnizaţiilor familiilor acelor angajaţi care fuseseră arestaţi de armata rusă. Conducerea rafinăriei a făcut demersuri pentru protejarea salariaţilor de origine germană, uneori cu succes. În 16 august, petroliştii braşoveni erau sătui pînă peste cap de invazia sovietică şi au cerut ajutor Misiunii Americane. S-au plîns că soldaţii ruşi au rupt gardurile ca să intre în fabrică, i-au ameninţat pe paznici, s-au instalat în clădiri şi „pătrund adesea în stare de beţie la cantină şi în clădiri provocând scandaluri şi distrugeri”. În 31 mai 1945, Confederaţia Generală a Muncii din România a dat dispoziţii să înceapă organizarea de tip bolşevic şi în Rafinăria Braşov. Cu comitete de conducere, şedinţe, îndemnuri de înscriere în sindicat, cenzura „literaturii şi ziarelor răspândite în fabrică”. Aceşti conducători aveau ca principale sarcini: „să dezvolte conştiinţa de clasă şi solidaritatea internaţională, să dezvolte disciplina muncitorească şi să ia măsuri contra tuturor celor care încearcă, sub orice formă, să spargă, unitatea sindicală”. Desigur, în sindicat, forţa supremă în fabrică, putea intra oricine, „indiferent de concepţia sa politică, religioasă, naţională, cu excepţia elementelor care militează împotriva clasei muncitoare”.
La 11 iunie 1948, la naţionalizare, rafinăria a trecut în patrimoniul statului şi a funcţionat sub denumirea de „Centrala Petroliferă Muntenia” – Rafinăria Braşov. În anii 50, când Braşovul se numea Stalin, platforma industrială adăpostea Rafinăria 9, Fabrica I. Fonaghi, Depozitul DCA. Adică ce era până mai ieri Lubrifin, IUS și Lemexim. În ultimii ani ai regimului comunist, rafinăria era deja înconjurată de blocuri şi chiar în apropierea zonei industriale s-a ridicat Centrul Civic. În 2001, normele de limitare a poluării în oraşe au împins Fabrica de Uleiuri Lubrifin, moştenitoarea fostei rafinării, în afara oraşului Braşov, la Cristian. În 2005, terenul Rafinăriei Lubrifin a fost vândut unor investitori privaţi. În 2006, a disparut şi IUS-ul din oraş, iar astăzi, din vechea platformă industrială n-a mai rămas absolut nimic.
Surse: Monitorul Expres orasulmemorabil.ro (poze).
