Corpul de control al prim-ministrului a găsit mai multe nereguli la Inspectoratul de Stat în Construcţii (ISC) Braşov. Inspectorii au efectuat mai multe verificări la 12 structuri teritoriale printre care și la Brașov, descoperind mai multe nereguli printre care activitatea deficitară de constatare și sancționare a contravențiilor.
Concret, în unele acte de control, inspectorii din teritoriu au constatat mai multe fapte care constituiau contravenții, dar au aplicat sancțiuni doar pentru unele dintre ele. Reprezentanţii premierului propun mai multe măsuri printre care asigurarea autonomiei ISC, astfel încât să existe imparţialitate, suplimentarea numărului de angajați cu personal specializat și modalitatea de stabilire a cuantumului amenzilor aplicate, în funcție de gravitatea faptei.
A fost propusă realizarea unui sistem informatic pentru monitorizarea permanentă a lucrărilor autorizate. Controlul a vizat Inspectoratul Regional în Construcții București-Ilfov și inspectoratele judeţene din Argeș, Brașov, Cluj, Constanța, Dâmbovița, Ialomița, Iași, Mureș, Prahova, Timiș și Vâlcea.