Sari la conținut

INTERVIU. Daniela Kasper: „Viața mi-a oferit multe lecții prețioase”

interviu-daniela-kasper-viata-mia-oferit-multe-lectii-pretioase

De Ziua Internațională a Femeii, sărbătorim femeile de succes printr-un interviu cu brașoveanca Daniela Kasper, care a prins gustul business-ului în Germania.

1. Care sunt diferențele dintre o afacere condusă de o femeie și una condusă de un bărbat?

DK: Comportamentul este o alegere. Fiecare manager decide în mod individual ce comportament sau stil să adopte. Acest comportament este influențat de educație și convingeri. Convingerile reprezintă suma tuturor experiențelor acumulate. Diferența o face doar omul.

Atât stilul masculin de conducere, cât şi cel feminin pot fi la fel de eficiente. Femeile au început să ocupe poziţii de conducere, să-şi înfiinţeze propriile afaceri şi, mai mult, sunt în stare să acorde importanţa cuvenită atât carierei cât şi familiei. Drept dovadă stau statiscile care arată că numărul afacerilor la conducerea cărora se află femei a crescut. Când se fac comparaţii între manageri, de prea puţine ori este pus accentul pe elemente de discriminare pozitivă. În timp ce bărbaţii au tendinţa de a comanda şi a controla, fiind concentrați pe găsirea soluțiilor, tendinţa femeilor este aceea de a construi o echipă şi de a ajunge la o înţelegere. Acestea acordă o atenție deosebită conținutului discuțiilor și, mai ales, legăturii emoționale cu interlocutorul, climatului de lucru plăcut și armonios. Femeile manager au o analiză mai atentă şi prudentă asupra riscurilor în afaceri.

Informaţia deţine supremaţia în afaceri şi reprezintă un element cheie atât în activitatea unei femei cât şi a unui bărbat manager; capacitatea de a lua decizii depinde de modalitatea de utilizarea a acesteia.

Fiecare stil de conducere are avantaje evidente. Puțini sunt cei care au curajul să adopte idei noi și să se abată de la propriile idei și convingeri. Pentru a face diferența și pentru a inova sunt esențiale pasiunea, încrederea, determinarea și disciplina de sine. Cred că pasiunea și perseverența fac diferența în stilul de a conduce al unei femei. Fără pasiune nu poți pune energia în mișcare, iar fără perseverență un proiect se poate stinge repede.

2. Care sunt calitățile pe care o femeie de afaceri trebuie să le posede și care ar fi lucrurile pe care ar trebui să le ocolească în carieră?

DK: O femeie nu are șanse mai mici sau mai mari să reușească în business. Nu îi este nici mai dificil decât unui bărbat. Sunt de părere că unei femei îi este mai ușor să reușească într-un business propriu. Un manager de succes este o persoană care îşi asumă responsabilitatea; apar însă disensiuni de ordin familial, uneori, o femeie trebuie să depună un efort mai mare pentru a obţine aceleaşi rezultate. Femeile au multe calităţi care le ajută pe traseul spre succes, nu e mai puţin adevărat că au şi mai multe obstacole.

Pe de altă parte, exact acest dezavantaj în zona de corporație, reprezintă un atuu în zona de inițiativă proprie în business. Pe această filieră se pleacă de la linia de start fără avantaje de nici o parte. Părțile sunt tratate egal de piața liberă. În aceste condiții femeia are toate șansele să demonstreze pe un teren neutru creativitatea și originalitatea. Are șansa să se exprime și să se descopere.

Principalele calități:

a. Curajul, o calitate primordială pentru reușită în business. Uneori curajul îl găsești acolo unde ești dispusă să părăsești zona de confortși să asimilezi alte obiceiuri și poate chiar un alt stil de viață.

Un citat care m-a inspirat foarte puternic este al autorului Andreas Dick:

Fără curaj nu există o viață împlinită.

Doar curajul face din idealurile și valorile noastre o realitate tangibilă.

Dick-„Courage - Outgrowing Yourself”

b. O voință puternică – presupune să ai capacitatea de a transforma obiectivele propuse în rezultate palpabile; altfel totulrămâne la nivelulunui vis frumos.

c. Curiozitatea – doar cu ajutorul ei ne dezvoltăm și generăm schimbări. Reprezintă unul din motoarele interne care ne tot împinge pe tărâmuri noi.Albert Einstein a făcut celebra afirmație:

Nu am un talent deosebit. Sunt doar un curios pasionat...

3. Cum ați descrie, în câteva cuvinte, traseul dumneavostră profesional?

DK: Pe scurt: nonconformist și ieșit din toate tiparele cunoscute sau prezentate în cărți. Privind în trecut, traiectoria mea profesională a reprezentat valorificarea unor șanse care mi-au apărut în drum. Și curajul să pun mâna pe ele, să le fructific, având convingerea că voi reuși mai devreme sau mai târziu.

În 2005, piața rezidențială era într-un stadiu incipient, numărul proiectelor noi fiind extrem de mic în toată țara. Urmăream ceea ce se întâmplă în Transilvania, am început contrucția unui bloc în Cluj-Napoca, iar de la acest proiect am ajuns la a tatona și piața imobiliară din Brașov. Zona Brașovului mă atrăgea ca un magnet, având, evident, și motive emoționale: este orașul în care m-am născut și în care am copilărit. Acesta a fost momentul în care am decis să investesc în domeniul imobiliar și am rămas în Brașov. Pornind pe acest drum cu scopul de a crea, am rămas ancorată în această activitate până în prezent. Nu toate momentele au fost ușoare. Dar a meritat fiecare pas. Am constatat în timp că pe situațiile oportune nu scrie cu litere îngroșate: „Atenție! Este șansa vieții...” Oportunitățile sunt situații subtile, fărăpregătire prealabilă, fără semnalistică.Așa a fost traseul meu, cel puțin...

4. Care au fost cele mai importante decizii pe care le-ați luat și care, eventual, v-au marcat cariera?

DK: Decizii iau în fieacare zi. Și toate sunt importante pentru că, de multe ori, deciziile majorereprezintă suma multor decizii mici. Cred că una din cele mai importante hotărâri a fost să am curajul să risc și să investesc într-un domeniu aflat la început de drum. Să am curajul să pierd. O criză imobiliară vine întotdeauna cu lecții și își lasă amprenta asupra deciziilor viitoare. Să am curajul să mă avânt pe teritorii necunoscute. Acest lucru m-a atras și m-a ajutat în același timp săîmi depășesc mereu limitele.

5. Cât de dificil este pentru o femeie de afaceri să-și găsească echilibrul între timpul dedicat afacerii și cel rezervat familiei?

DK: Simplu nu este. Dacă ar fi simplu am vedea și mai multă prezență femininăîn zona de afaceri. Și recunosc că îmi doresc acest lucru. Obstacolul cel mai des întâlnit în administrarea unei afaceri este gestionarea timpului. Totul este posibil. Nu există o rețetă absolută. Acolo unde există o dorință puternică existăși o soluție, dar fiecare femeie trebuie să-și găsească propria cale. Este foarte subiectiv totul și este o decizie personală. Fiecare femeie antreprenor trebuie să găsescă echilibrul optim între timpul alocat businessului și cel alocat membrilor familiei.

Odată depășită perioada copilăriei, copiii nu mai au nevoie 100% de prezența părinților. Au nevoie de un spațiu în care să se desfășoare, să experimenteze, să învețe independența. Prezența părinților nu asigură neaparat calitatea relațiilor cu copiii. Dar este o decizie personală, care ține cont de particularitățile fiecăreia. Nu este necesar însă sacrificiul. Iar femeia reprezintă cel mai de succes antreprenor în viața familială. Ceea ce realizează o femeie în organizarea și logistica activităților de familie, nu reușesc multe firme cu un personal calificat numeros. Fără a mai lua în calcul costurile generate dacăîntreaga activitate ar trebui cuantificatăîn bani.

Eu am reușit să ajung la un echilibru, deși unele decizii au fost contestate, chiar controverse în mediul înconjurător. Societatea condamnă de multe ori ieșirea din tiparul clasic acceptat al unei femei. Acest factor descurajează și poate stinge spiritul de inițiativă. Însă decizia îi aparține fiecăreia vizavi de felul în care alege să se poziționeze referitor la acest subiect. Orice decizie este înțeleaptă când este în rezonanță cu aspirațiile și dorințele interioare.

6. Care este modelul dumneavoastră în antreprenoriat/carieră?

DK: Pot afirma sincer că mă inspiră orice persoană cu care vin în contact și învăț constant de la cei din jurul meu. Fiecare om are ceva diferit care te îmbogățește.Nu copiez și nu aplic niciun model sau vreo rețetă din cărțile de specialitate. Pot însă spune că mă inspiră orice model care are în centru omul. Modelul meu se bazează pe principiul libertății, în primul rând. Cred cu tărie că oamenii nu se trezesc în fiecare dimineață să muncească dacă nu au o motivație mai puternică decât remunerația financiară. Această motivație ar fi insuficientă pentru proiectele care le dezvoltăm împreună. Oamenii vin, în primul rând, să se dezvolte, să interacționeze, să învețe, sa aibă sentimentul utilității și apartenenței, să aibă satisfacția lucrului creat în echipă și satisfacția rezultatelor excepționale.

Petrecem mai mult de jumătate din timpul nostru alături de oamenii cu care lucrăm. Generația de astăzi dorește un timp de calitate în intervalul petrecut la birou sau un șantier. În cadrul proiectelor pe care le dezvolt le ofer această platformă unde să se descopere și să crească. Le ofer libertatea de a găsi ei înșiși calea de rezolvare. Libertatea de a greși și a învața din greșeli. Responsabilizare. Avem diferite programe de dezvoltare și ocazia de a aplica modele noi. Calitatea timpului petrecut de oameni la muncă va face diferența între companii și serviciile oferite.

7. Care au fost cele mai bune sfaturi primite atunci când ați început afacerea/cariera și de la cine au venit?

DK: Nu îmi amintesc să fi primit vreun sfat chiar la început de drum. Probabil datorită faptului că nu au existat niște creșteri vizibile din primul moment, iar progresul l-am înregistrat în timp. Dar am participat cu mulți ani în urmă la o discuție, unde un antreprenor cu experiențăi-a dat un sfat fratelui meu, care pe atunci încerca să dezvolte o afacereîn sectorul IT: „Dacă faci ceva în viață, indiferent în ce domeniu activezi, vei avea SUCCES dacăte vei decide să faci acel lucru foarte bine. Nu există să nu ai succes dacă aceasta este motivația ta.”A fost un sfat simplu, dar care m-a impresionat puternic. În sinea mea am gândit: „Uite cât de simplu este de fapt să ai succes.” Nu a fost un sfat care m-a vizat direct, dar a fost unul dintre acele momente care fac diferența, care au impact pe termen lung.Mi-am promis atunci că „pe orice voi pune mâna, voi face tot ce îmi stăîn putință săîl fac bine.” Chiar și astăzi am aceste cuvinte în minte;sunt primele gânduri care mă animăatunci când pornesc un proiect nou, indiferent de natura lui.

8. Cum vedeți prezentul antreprenoriatului feminin în România? Dar viitorul?

DK: Dacă în România înainte de 2000 femeile antreprenor erau mai puţine sau se aflau în umbra bărbaţilor, acum balanţa pare să se schimbe, acest lucru putând fi confirmat şi de evenimente, gen realizarea unui top al femeilor de succes. Nu înseamnă că acele femei nominalizate sunt singurele care se află pe calea succesului în România, ci este o promisiune că numărul lor este în continuă creştere. Antreprenoriatul feminin va înregistra creșteri semnificative în viitorul apropiat.

Femeia din ziua de azi dorește să se descopere, să se exprime, să creeze, să fie activă. Dorește să descopere viața în mai multe ipostaze și în mai multe direcții decât în trecut. În calea acestei evoluții stă un singur impediment major: încrederea în sine! Femeia trebuie să învețe să aibă încredere în forțele proprii, în capacitățile ei, în aptitudinile ei.

În trecut, femeile erau obișnuite să fie dependente, să își asigure traiul și împlinirea cu ajutorul unui partener. De cele mai multe ori, se defineau prin copii și prin succesul înregistrat de bărbat în carieră. În ziua de astăzi, sunt semne clare că femeile încearcă să iasă din această stare de dependență și să descopere că dețin toate premisele pentru a reuși pe cont propriu, pentru a fi împlinite și fericite prin ele însele.

Atuurile necesare femeilor care doresc să îşi dezvolte propria afacere pot fi sintetizate prin: risc, curaj, seriozitate faţă de parteneri şi promovarea muncii în echipă. O femeie antreprenor trebuie să fie o persoană cu voinţă puternică, având capacitatea de a-şi asuma riscuri, de a lua decizii, de a comunica eficient, de a genera şi de a întreţine relaţii umane; în plus, este necesar să rezişti la foarte multe presiuni contextuale şi interne de la subordonaţi, de la partenerii de afaceri, de la bănci, de la familie; totodată, este mult mai avantajos să te ocupi de ceea ce ştii cel mai bine să faci şi să perseverezi în direcţia respectivă.

9. Vă rugăm să ne spuneți cinci lecții pe care le-ați învățat în business

DK: Succesul este abilitatea de a trece de la un eşec la altul fără pierdere de entuziasm,” spunea Winston Churchill. Viața mi-a oferit multe lecții prețioase prin prisma businessului. Prima și cea mai importantă lecție care am învățat-o a fost:

  • Fii întotdeauna sincer și transparent. Oamenii simt acest lucru și îți acordă încredere. Vor fi și mai dedicați.
  • Apreciază și iubește oamenii! Atunci când merită, dar mai ales atunci când greșesc. Este una din cele mai mari provocări personale și unul din obiectivele mele majore în viață. Nici un business nu se dezvoltă doar cu mașini, unelte, utilaje și bani. Totul se dezvoltă cu oameni.Pentru a crește un business, este necesar să ai o relație de calitate cu echipa care lucrează împreună cu tine. Ca să îi iubești trebuie în primul rând să îi înțelegi, apoi să îi apreciezi și să îi ajuți să își atingă potențialul. Oamenii din echipă au împreună capacitatea de a te ridica, de a oferi plus valoare produsului sau de a te încetini în demersul tău. Îi poți face să pună pasiune în munca pe care o îndeplinesc, doar dacă tu însuți ești pasionat și entuziasmat și le-o arăți tuturor. Eu am avut privilegiul și bucuria să am alături oameni minunați, care au format o echipă puternică și unită de-a lungul anilor, cu care am realizat și cu care voi construi și pe viitor proiecte remarcabile.
  • Respectă-ți cuvântul și fii corect!
  • Seriozitatea sau cuvântul dat sunt un "must" în business. Un cuvânt dat nu se mai schimbă, nici nu se întoarce, chiar dacă este în dezavantajul tău. Calităţile esenţiale pentru o femeie antreprenor vizează seriozitatea şi corectitudinea. Cuvântul dat trebuie să aibă valoare de contract şi să fie literă de lege. Un renume bun este o bogăție mai valoroasă decât un avantaj temporar sau un câștig financiar! Și trebuie să duci la îndeplinire ce ai promis, chiar dacă te dezavantajează în unele situații. Vor exista momente când lucrurile se vor echilibra, nu trebuie să câștigi mereu.
  • Fii modest! Universul nu a pus toată înțelepciunea în creierul unui singur om. Să nu încetezi să înveți niciodată și mai ales să le acorzi celorlalți meritele cuvenite.
  • Nu îți asuma singur succesul.

Oricum am defini succesul, de cele mai multe ori reprezintă suma unor eforturi comune ale unui colectiv dedicat. Nu trebuie și nici nu poți să faci totul singur.

10. Care sunt ingredientele pentru o afacere de succes?

DK: În ceea ce priveşte ingredientele unei afaceri de succes, indiferent de orientarea curbei pe care te afli, competenţa necesară pentru a găsi soluţii în orice moment şi mai ales în momente dificile, puterea de a depăşi obstacolele neprevăzute şi cunoaşterea domeniului în care activezi, sunt garanţii ale obţinerii succesului. În plus, afacerea presupune devotament, dăruire, cunoaştere şi risc până la extrem. Curajul, încrederea în tine, încrederea în oameni, pasiunea, dedicarea, optimismul, creativitatea, flexibilitatea, disciplina, voința și atitudinea deschisă fac diferența.

11. Ce sfaturi ați da unei tinere care vrea să-și dezvolte propriul business?

DK: Să îndrăznească să facă primul pas în necunoscut. Să creadă în ideea ei și să aibă curajul să facă primii pași.  Restul vine... Antreprenoriatul este oricum o aventură cu multe neprevazute pe traseu. Oricât de bine te-ai pregăti, oricât de mult ai analiza și ai prospecta, nu ești niciodată pregătit față de necunoscutele ecuației.

Să crești propriul business nu înseamnă să rezolvi un sistem cu ecuații și necunoscute. Nu ține cont de reguli matematice, algoritmi sau rețete de succes. Orice tânără antreprenoare trebuie să aibă curaj,încredere că va fi capabilă să rezolve toate situațiile apărute în cale. La unele va aloca mai mult timp, iar la altele va avea mai puțin timp de decizie sau de analizăpentru a ajunge la rezultatul dorit. Dar este o aventurăfrumoasă și palpitantă din care vaînvăța o viațăîntreagă. După fiecare prag sau reușită o va lua mereu de la capăt. Având convingerea că și în situațiile în care aparent pierde, de fapt are de câștigat.

Focusul nu trebuie să fie pe profit. Idealuri mai înalte decât cele materiale dau sens, inspiră, motivează și stimulează creativitatea atât de necesară supraviețuirii unui business. Viața economică este în permanentă mișcare. Viteza cu care se schimbă lucrurile este de asemenea foarte mare. Presupune flexibilitate... Această transformare permanentă poate fi obositoare sau epuizantă pentru un antreprenor tânăr, iar reacțiile trebuie să fie rapide, flexibile, clare. Și nu în ultimul rând să privească business-ul în ansamblu. Lucrurile privite de la înălțime sunt întotdeauna mult mai clare.

Comentarii

Ultimă oră