Ioan Valeriu Achiriloaie are 27 de ani, este reprezentant al clubului ASC Corona Brașov și în prezent este cel mai bun schior alpin pe care îl are România. A participat la Jocurile Olimpice de la Soci, s-a calificat și pentru Jocurile Olimpice din Coreea de Sud de anul viitor, iar acum concurează la cele mai prestigioase competiții internaționale de schi alpin – realizând o premieră în România și, totodată, impulsul de care țara noastră avea nevoie pentru acest sport, fiind o încurajare pentru toți pasionații de schi.
Joi, 12 octombrie, a fost invitat în cadrul rubricii Sportul de la ora 5, realizată de Bianca Dumitru la Radio Brașov. În cadrul discuției care a durat aproximativ 30 de minute, sportivul a vorbit despre cum a început totul, despre țelul său și despre alte pasiuni.
Între pian, tenis și schi
A început să studieze la Liceul de Muzică şi a făcut 8 ani de pian. Apoi, la dorinţa tatălui său, a făcut sport şi iată unde a reuşit să ajungă, în ciuda faptului că nu a avut niciodată un ţel care să-l motiveze în acest sens.
„Nu a fost o decizie. Nu pot să spun că eu am ales schiul, cred că, într-un fel, schiul m-a ales pe mine, dacă nu sună prea romantic, dar poate este. Tatăl meu a ținut ca eu să știu să fac două sporturi: tenis și schi. Și din a doua a ieșit ce a ieșit, fără a avea acest obiectiv. Sunt foarte mulți care au avut poate obiectivul de a ajunge unde am ajuns eu și nu au reușit. Eu am reușit și nu am avut niciodată obiectivul ăsta. Cu mine a fost, efectiv, pas cu pas, din plăcere, din pasiune, și am ajuns unde sunt astăzi.”
„Muzica este o pasiune, cu siguranță. Și înainte de diverse curse, în funcție de starea mea de spirit, trebuie să ascult o anumită melodie. Nu am o melodie pe care o ascult tot timpul, efectiv depinde de moment, de stare de spirit, de ce îmi trece prin cap în acel moment. Lucrurile astea vin spontan, pe moment. Nu pot să anticipez ce o să ascult, dar am o superstiție, dacă îi pot spune așa: în momentul în care sunt la o cursă, înainte e important să am acces la YouTube de preferat, pentru că nu știu ce melodie vreau să ascult. E o chestie care îmi vine spontan, în dimineața cursei, în seara dinainte. Și dacă e o melodie pe care vreau să o ascult, trebuie să o ascult, altfel o să-mi cânte singură în cap și nu e tocmai ideal.”
A luat fiecare lucru pas cu pas, a evoluat ușor, dar sigur, iar acum a devenit un sportiv al cărui nume se află pe buzele tuturor celor care iubesc sporturile de iarnă.
„La întrebarea dacă aș schimba ceva în cazul în care ar trebui să o iau de la început, răspunsul meu răspicat ar fi: NU, nu aș schimba. Pentru că mă gândesc în felul următor: «Îmi place de mine cel care sunt astăzi?» Răspunsul este DA, mie îmi place de mine, așadar nu aș schimba nimic pentru că tot ce s-a întâmplat, bine sau rău, m-a făcut să fiu cel ce sunt astăzi.”
Iar astăzi e fericit și ferm convins că nu i-ar fi fost mai bine dacă alegea să continue cu muzica. E fericit cu ce a realizat până acum și, în principal, cu drumul pe care și l-a ales. Pare motivat și extreme de ambițios să-și îndeplinească obiectivul și să împărtășească tuturor celor din jur un pic din pasiunea lui.
Educație duală pentru sportivi
În plus, nu se gândește doar la el. Ba dimpotrivă! Are planuri mari pentru sportul din România.
„Când am decis să mă reapuc de schi, m-au motivat două lucruri: 1. Să fiu cât de bun pot din punctul de vedere al sportivului, al atletului, și 2. Să încerc să duc România la alt nivel și la schi ca sport de masă, ceea ce este oricum mai dificil decât ca sport de performanță, ceea ce mă interesează pe mine în principal. Și, evident, copiii mergând la schi sunt o parte foarte importantă a acestui obiectiv.
Despre asta este vorba. Este vorba despre un proiect mare nu neapărat al meu, al meu este proiectul AIV – Achiriloaie Ioan Valeriu, am și o asociație sportivă din punctul ăsta de vedere, e un proiect pe care vreau să-l duc pe alte culmi pe măsura trecerii timpului, dar educația duală este un lucru în care se investește masiv în momentul de față în Uniunea Europeană și înseamnă ca micuții să facă și sport și școală în paralel. Astfel, dacă se întâmplă ceva cu cariera copilului de sportiv sau dacă nu vrea să rămână în acest domeniu după ce își încheie cariera, atunci va avea o alternativă și una bună. Educația este foarte importantă.
Ca să intrăm mai în detaliu în proiectul meu, îmi doresc să creez o Academie de schi, un Centru de Excelență, un club, în care aceste două lucruri să meargă în paralel. Să fie un fel de gimnaziu de schi, cum există în Austria. Ei fac două săptămâni de școală, două săptămâni de schi și tot așa. Dar, pentru a face asta în România, e nevoie să schimbi niște legi, niște legi care să permită aceste lucruri.”
Consideră că schiul e un sport costisitor, dar că poți ajunge să și câștigi bine din asta.
„La nivelul României, da, bineînțeles că e costisitor. Iar pe măsură ce crești în performanțe, dacă vorbim de schiul de performanță, e nevoie din ce în ce de mai mulți bani. La un moment dat, într-adevăr, după ce ajungi la un nivel bun în țara noastră, intervin și cluburile, federația, dar problema e ce faci până ajungi la acel nivel. Iar aici sper să intervin eu pe viitor, cu proiectele mele și cu munca mea, după ce îmi termin cariera de sportiv. Mai întâi, vreau să arăt lumii că se poate, prin cariera de atlet.”
Pasiune + Răbdare = Performanță
Cu toate astea, în ciuda tuturor dificultăților, un sportiv poate ajunge acolo unde își dorește dacă are trei dintre cele mai importante calități pe care John le apreciază și le consideră imperios necesare unui atlet:
„Seriozitatea, munca și dorința. Trebuie să ai dorință și trebuie să faci cu drag. Dacă nu îmi plăcea schiul, dacă nu aveam pasiunea pe care o am pentru schi, cu siguranță mă opream de mult, când dădeam de greutăți. Trebuie să lucrezi mereu pentru schi, trebuie să lucrezi cu plăcere. Dacă nu lucrezi cu plăcere, se simte. Toți cei care se află acum în top fac asta din pasiune. Faptul că ajungi și câștigi și bani la un moment dat, asta poate să fie numai un bonus. Dar, la schi alpin, cel puțin, din Top 30, la 27-28 e vorba de pasiune. Rar am întâlnit sau am văzut sau am auzit despre unul dintre ei care să facă asta pentru bani.”
În plus, nu se lasă ușor demotivat și merge mai departe luându-și puterea din lucrurile mărunte, simple, dar cu atât de multă însemnătate.
„După o căzătură, cât timp mă ridic și merg pe două picioare, sunt foarte motivat să merg mai departe. La vitezele alea, 120-130 km/h, orice căzătură după care mă ridic în ambele picioare și pot să plec de unul singur de acolo e o motivație foarte mare, mă face extrem de fericit. După eșecuri, trebuie să recunosc că am momente în care mă gândesc dacă e bună direcția în care merg, dacă e bun drumul, dacă e bine ceea ce fac. De obicei, după fiecare eșec vine și câte o victorie, cât de mică, dar care îmi dovedește că «da, e ok, ai răbdare».”
AIV – pe scurt
Dacă ar fi să compari o etapă de CM cu o altă competiție, în termeni uzuali, pe înțelesul unui om care nu a trăit acele emoții, cum ar fi?
„Dacă vorbim despre mâncare, un concurs FIS e ca și cum ai mânca omletă, iar Cupa Mondială e reprezentată de linguine cu fructe de mare, caviar, ceva extravagant și deosebit, ceva ce nu se găsește pe toate drumurile. Exact asta e senzația când ajungi acolo.”
Am văzut că îl admiri pe Muhammad Ali. Ce te motivează cel mai puternic de la el?
„Da, și am fost foarte trist când a murit. A fost unul dintre puținii oameni la care aș fi vrut să mă duc și să-l ating, doar o dată, doar atât, doar un pic. Să pun mâna pe el și-atât. El a spus că este cel mai bun dinainte să știe el că este. Consider că a fost un motivator extraordinar și un exemplu de urmat pentru foarte mulți sportivi și nu numai din această lume. Mi-a plăcut de el de fapt pentru că pentru el boxul nu era atât de important. Când a avut Trouble in the Jungle, a întrebat «Ați auzit de țara numită Zambia până acum, până când m-am bătut eu?» Răspunsul a fost nu, iar el a zis «De-aia fac box, acum ați auzit de ea.»”
Care sunt superstițiile pe care le respecți înaintea unei competiții și cum s-au născut? De la ce au pornit?
„Nu pot să zic că am neapărat superstiții, dar am intrat într-un ritual înainte de curse și fac un lucru: mă bat cu pumnul în piept de 8 ori și îmi bat bețele înainte să le pun în poarta de start, apoi pun schiul drept primul jos. Dar nu le-aș numi superstiții, e un ritual pe care îl fac inclusiv la antrenamente. Deja nu-l mai disting, nu-l mai simt.”
Ce trei lucruri i-ai cere unui peștișor de aur în plan sportiv, din perspectiva de atlet?
„În primul rând, rezultate. În al doilea rând, ar fi să obțin mai repede și mai bine premizele care să mă ducă la acel rezultat, iar în al treilea rând ar fi ca lumea din România să se uite la schi alpin mai mult. Și nu neapărat pentru mine, cât pentru schi. V-am spus, obiectivul meu e ca lumea să știe schiul, să cunoască schiul, să îi educăm, dacă pot spune așa, într-ale schiului și în ceea ce înseamnă acest sport și cât de frumos poate să fie.”
La începutul unui nou sezon
Acum, Ioan Valeriu Achiriloaie se pregătește de startul unui nou sezon. În plus, va participa, în februarie 2018, la Jocurile Olimpice de iarnă. Cu ce gânduri? Cu ce target?
„Plec în Coreea de Sud cu gândul la Top 30. O performanță în momentul ăsta în Top 30 la Jocurile Olimpice ar fi într-adevăr ceva extraordinar și m-ar propulsa foarte repede către următorul pas al carierei, către următoarele fonduri, către următorii pași din punct de vedere tehnic pentru a ajunge unde îmi doresc.”
Îl vom putea urmări încă de la sfârșitul lunii noiembrie, în competițiile de Cupă Mondială din Canada, Statele Unite și multe altele. De aici, veți putea afla în timp real toate rezultatele competițiilor în care va fi angrenat.
