"Bădia" Ion Gravrilă Ogoranu, poate cel mai cunoscut luptător din Rezistenţa armată anticomunistă, ar fi împlinit pe 1 ianuarie 89 de ani de viaţă. Mereu cu un pas înaintea Securităţii, a fost persoana care timp de aproape 30 de ani n-a putut fi arestată chiar dacă în Ţara Făgăraşului au fost aduse batalioane întregi de armată. Gavrilă este rănit într-o ciocnire cu trupele de Securitate, în mai 1954. Din întregul grup, doar doi vor scăpa cu viaţă, unul va cunoaşte supliciul închisorilor, iar Ogoranu va sta fugar prin munţi şi ascuns încă 20 de ani. Lupta şi suferinţa sa şi a celorlalţi partizani din grup aveau să fie transpuse în 2009 în filmul "Portretul luptătorului la tinereţe".
Grup de 12 partizani. Imediat după al doilea război mondial, când puterea a fost preluată de comunişti, în munţii României, grupuri de oameni s-au opus regimului opresiv cu arma în mână. Aproape toţi au sfârşit în temniţă ori în faţa plutonului de execuţie. Mai mult de 1000 de grupări de „partizani” anticomunişti au fost înregistrate în dosarele Securităţii, Munţii Făgăraş fiind unul dintre nucleele acestei lupte, între 1947 şi 1960. Una dintre cele mai longevive grupări de partizani a fost cea condusă de Ion Gavrilă Ogoranu: cei 12 tineri au rezistat în munţii Făgăraş, în condiţii extrem de dificile, aproape zece ani.
Grupul de Rezistenţă Armată. Conducătorul Rezistenţei din Munţii Făgăraş, Ion Gavrilă Ogoranu, este o adevărată legendă. Student fiind la Agronomie, în Cluj, a scăpat ca prin minune de arestările făcute de Poliţie în 15 mai 1948. S-a retras în munţi, unde l-au urmat alţi tineri din Ţara Făgăraşului. Cu ei, a format Grupul de Rezistenţă Armată. Timp de aproape 10 ani, grupul a fost urmărit de Securitatea comunistă. Nu de puţine ori, pe urmele lor au fost puse divizii întregi de armată. Luptătorii au rezistat cu arma în mână, ajutaţi şi de rezistenţa pasivă din sate. În 1955, în urma unei înscenări, au fost prinşi. Au fost executaţi doi ani mai târziu.
Ascuns de Securitate. Ion Gavrilă Ogoranu a reuşit să scape. A fost condamnat, în lipsă, la moarte. Familia l-a crezut mort. O perioadă a lucrat la un IAS lângă Rupea, apoi s-a ascuns din nou în munţi. A fost prins abia în 1976, când se afla la Cluj. Luat ca din oală în Parcul central, a fost dus cu maşina la Securitate. Mai întâi la Cluj, apoi la cea din Bucureşti. A scăpat până la urmă de pedeapsa cu moartea, la intervenţia lui Richard Nixon. Ogoranu îi scrisese unui preot greco-catolic care trăia în America şi care avea trecere la Casa Albă. Preotul l-a informat pe preşedintele Nixon, iar acesta l-a lămurit pe Ceauşescu, în timpul vizitei în România, să-l lase în viaţă.
Şi-a scris amintirile. În ultimii ani din viaţă, Ogoranu a revenit la vechea sa ocupaţie, agricultura, într-un sat din Alba. Numele său real era Ioan Gavrilă. Ogoranu era porecla pe care şi-a dobândit-o după strămoşii săi, care erau plugari din tată-n fiu. În acelaşi timp şi-a publicat amintirile într-o carte pe care a numit-o „Brazii se frâng, dar nu se îndoiesc”. Primele două volume le-a scris singur. Al treilea a fost scris împreună cu ziarista Lucia Baki, din Făgăraş, care a adunat mărturiile mai multor supravieţuitori şi ale familiilor luptătorilor din Ţara Făgăraşului. Ion Gavrilă Ogoranu a murit în 2006.(L.A.)
