Aşa cum deja aţi aflat, desigur, nu doar „Prostănacul” şi alţi pesedişti de marcă ci chiar şi cunoscutul penelist braşovean, Ion Ghişe, au fost victime ale unor atacuri energetice violente. Ionică, de pildă, a povestit, cu guriţa lui, pe mai multe posturi naţionale de televiziune cum s-au manifestat aceste nenorocite de „furturi energetice" care i-au „supt” din trupul său viguros de deputat toate fluxurile pozitive. Mi-e şi milă de Ionică, pe bune! Auzi, să-l transforme duşmanii lui într-o legumă, cum spunea chiar el, povestind cu o uşoară spaimă, că se simţea nesigur şi debusolat în timp ce „sugacii” îi „sorbeau” toate puterile, îl goleau de sine însuşi şi, mai rău, îi provocau şi dureri de stomac! Asta cu atacul la stomacul finuţ al lui Ionică mi se pare chiar o crimă abominabilă! Băi, vampirilor energetici, de ce chinuiţi burta bietului om?! Chiar dacă mă atacaţi şi pe mine nu mă veţi putea opri să nu-i spun lui Ionică, e braşovean de-al nostru, nu? Că am aflat leacul pentru aceste atacuri energetice care te sleiesc. Se tratează cu apă! Plată, minerală, de la chiuvetă, n-ar importanţă. Dar atenţie, doar apă!