Doi brașoveni de ispravă, îndrăgostiți de istoria Brașovului- unul doctor în Silvicultură, celălalt cu masterate în Științe Juridice și administrative- au pus mâna pe condei și au dat cuvânt arhivelor și amintirilor.
Angajați, amândoi, ai Prefecturii Brașov, s-au gândit la o istorie a instituției. Au început cu perioada interbelică, 1919-1939. Imediat după război și după Marea Unire, vremurile erau aspre, dar pline de farmec.
Era timpul acela în care aveam România dodoloață, mult mai mare decât este astăzi, dar în care județul Brașov era mai mic decât e astăzi, pentru că Făgărașul era, la rândul lui, județ. Brașovul era, pe atunci, în elita intelectualității românești, iar Casina Română de la Brașov aduna elita negustorimii românești.
Era vremea în care am avut prefecți luminați, ca George Baiulescu- dintr-o familie legendară, care a dat mulți intelectuali de seamă Brașovului și țării, George Cuteanu- prefect, dar și primar al Brașovului, cel care a amenajat Parcul Central, Teodor Sbârcea- tatăl celui care a dat numele Maternității din Brașov, Ion Aurel Sbârcea, sau Paul Goma.
O lecție frumoasă de istorie și o carte pe care sperăm să o răsfoiască mulți tineri brașoveni.
Gabriel Ion Necula și Adrian Horia Enescu- la Mix Actua