Apa de la ţeava de lângă foişorul de pe Aleea Tâmpei provine de la bazinul din Tărlung.
Izvorul de pe Aleea Tâmpei care atrage zilnic sute de brasoveni care vin cu bidoane si peturi sa ia apa pura e de fapt o pacaleala. Prin izvor, in realitate, curge apă ce vine printr-o aducţiune, veche de aproape 130 de ani si alimentata în prezent cu apă din reţeaua oraşului.
Apeduct, vechi de 100 de ani. Între anii 1891 – 1892, a fost executat un apeduct, după planurile şi sub conducerea inginerului-şef al oraşului, Christian Kertsch, cel care va construi şi vila cu acelaşi nume din centrul Braşovului (pe locul ei se află azi clădirea «Modarom» ). Apa era adusă prin ţevi de oţel şi ţiglă, de la mare depărtare, de după muntele Tâmpa. Apeductul capta cursurile mai multor pâraie din Valea Cetătii si Schei, aducând apa aproape de centrul orașului. Pentru a se realiza o cale scurtă către şi dinspre captare s-a făcut, în 1893, un „durchbruch” („străpungere”, în germană). Practic, s-a dărâmat o bucată din zidul sud-estic al Cetătii. În urmă cu câţiva ani, în cadrul lucrărilor de restaurare a acestei laturi a cetăţii, breşa a a fost amenajată, iar marginile ei au fost îmbrăcate cu cărămidă. Astăzi, calea de acces către apeductul inginerului Kertsch formează un aliniament lung care începe să urce din strada Castelului, pe Suişul Castelului, traversează linia zidurilor prin Durchbruch şi continuă pe trepte, până la apeduct.
Alimentată cu apă din reţea. Din cauza stării dezastruoase în care se aflau ţevile, municipalitatea a alimentat apeductul cu apă din reţeaua oraşului. Apa de la ţeavă vine din rezervorul aflat deasupra, construit odată cu apeductul. Potrivit directorului Companiei Apa, Dorin Fătu, apa din rezervor provine acum de la uzina de la Tărlung, dar şi la câteva surse mai mici din zona Răcădău şi Schei.
E mai curată ca la robinet. Totuşi, zilnic, zeci de braşoveni vin cu sacoşele pline de peturi să ia "apă de izvor" de la apeductul de lângă foişorul de pe aleea de la poalele Tâmpei. Directorul Fătu spune că şi cei de la Compania Apa au crezut iniţial că acolo curge apă de izvor, dar atunci când au oprit apa din rezervor, pentru o lucrare, au observat că nici pe ţeavă nu mai venea nimic. Aşadar, unii braşoveni vin să ia apă de la „ izvorul ” de „ sub ” Tâmpa din necunoştinţă de cauză, alţii ştiu că nu este de izvor, dar cred că este apă mai limpede decât la chiuvetă, dar sunt şi mulţi care cară zeci de litri de apă pentru a face economie la factură.