Atacantul brazilian Renato Pereira da Silva Alberto Kanu a revenit la antrenamentele echipei FC Braşov, după ce a ratat primele două etape ale noului sezon al Ligii I din cauza unei accidentări, şi a declarat că este nerăbdător să debuteze la formaţia ardeleană. „A fost foarte greu, nu greu, în această perioadă în care m-am pregătit separat. Mă simt foarte bine din punct de vedere fizic după primele două antrenamente cu echipa, iar săptămâna viitoare cred că voi fi apt sută la sută. Sunt nerăbdător să debutez oficial în tricoul lui FC Braşov, iar dacă antrenorul mă va include în lotul pentru meciul cu Sportul, voi fi pregătit. Trebuie să demonstrez la antrenamente că merit să joc titular", a spus Kanu, pentru site-ul oficial al clubului. Atacantul Jonathan Dominguez şi mijlocaşul David Distefano s-au antrenat separat, însă de vineri vor intra în programul normal de pregătire al echipei.