Vasile Bran spune că reprezentanţii PDL din Consiliul Local Braşov atentează grav la democraţia din România, împiedicându-l să îşi exercite mandatul de consilier, în contextul în care o sentinţă definitivă îi obligă la acest lucru.
Instanţa Tribunalului Argeş a admis acţiunea formulată de Vasile Bran şi a obligat Consiliul Local Braşov să-i valideze mandatul. Aceeaşi hotărâre este valabilă şi pentru liberalul Iulian Mara.
În pofida demersurilor făcute pentru a fi validaţi consilieri locali, aşa cum a rezultat în urma votului exprimat la ultimele alegeri locale din 2008, majoritatea pedelistă din Consiliul Local, cu sprijinul primarului George Scripcaru, nu aplică sentinţa.
Prefectul închide ochii la ilegalităţile comise. Mai mult, nici prefectul Braşovului, Ion Gonţea, şi el certat cu legea, nu intervine pentru respectarea legalităţii la nivelul municipiului Braşov.
„Vă atrag atenţia că prin sentinţa civilă nr. 399/ 14.04.2011, a Tribunalului Argeş, irevocabilă şi executorie, mandatele de consilieri locali ale lui Jica Radu şi Urse Gabriela au fost anulate (...), iar hotărârile luate de către Consiliul Local al municipiului Braşov cu participarea acestora sunt lovite de nulitate, votul acestora fiind în afara legii”, se arată în adresa nr. 15724/26.10.2011 adresată prefectului Braşovului.
Numai că, după cum era de aşteptat, nici prefectul PDL al judeţului nu s-a sinchisit de o sentinţă pronunţată de Justiţia din România, având în vedere că reprezentantul Guvernului în teritoriu face politica şefului său de partid, George Scripcaru.
Trece la lupta „corp la corp”. În acest context, „deschide un nou proces prin care răspunderea colectivă se transformă în răspundere personală, adică fiecare consilier local care împiedică validarea mea tebuie să răspundă personal. Voi cere, conform legii, aplicarea unei amenzi administrative şi blocarea contului fiecărui consilier, care primeşte o indemnizaţie de 20% din salariul mediu pe economie, iar ulterior voi face o plângere penală pentru fiecare consilier local în parte”.
Bran a precizat că nu vor fi acţionaţi în judecată consilierii locali ai PNL, PSD şi UDMR, care nu s-au opus validării lui.