La mulți ani, Nicolae Pescaru!

Nicolae Pescaru, unul dintre cei mai iubiţi jucători ai lui FC Braşov, împlinește, pe 27 martie, 75 de ani, dintre care cei mai mulți au fost dedicați fotbalului în galben-negru, pe vremea când loialitatea și onoarea erau mai presus de satisfacțiile rapide. De altfel, acest lucru este cinstit de fanii stegari, care din 1974 şi până în prezent îi cântă dedicarea în imnul echipei FC Braşov, „În oraşul de sub Tâmpa”.

Nicolae Pescaru s-a născut când al Doilea Război Mondial încă afecta o lume întreagă. Era 27 martie 1943 și undeva în județul Prahova, în satul Breaza, venea pe lume cel care avea să marcheze fotbalul brașovean.

Cândva avea 14 ani, tatăl său, jucător în Divizia A la Dinamo Brașov, i-a spus un lucru ce-l va călăuzi toată viaţa:

Dacă o să ajungi fotbalist, tu să joci la Steagu’!

În 1959, la un an după moartea tatălui său, s-a legitimează la echipa Becleana Beclean. Apoi s-a călit la Progresul şi Chimia Făgăraş, iar în septembrie 1962 ajunge sub Tâmpa, la Steagu Roşu, împlinind dorinţa tatălui său.

A debutat la clubul galben-negru sub comanda lui Silviu Ploeşteanu şi a rămas la această echipă până când şi-a pus ghetele în cui. Nici când echipa a retrogradat în Divizia B în 1975, Nicolae Pescaru nu a părăsit-o, deşi dinamoviştii bucureşteni erau foarte insistenţi în încercarea lor de a transfera în şoseaua Ştefan cel Mare vedeta de sub Tâmpa.

Dacă ar fi acceptat transferul, putea lejer deveni primul fotbalist român ce atinge „cota 500”. Nu a făcut-o însă. Chiar și așa, este cel mai longeviv jucător de fotbal din istoria fotbalului românesc, cu 19 ani și 2 luni la același club: FC Brașov. Și, ca un adevărat Căpitan, a luptat 5 ani la rând în Divizia B pentru a readuce Braşovul în prima ligă a României.

Nicolae Pescaru a jucat 311 meciuri pentru FC Braşov numai Liga 1, iar dacă am contabiliza şi partidele din Divizia B, Cupa României şi cupele europene, am putea acoperi Tâmpa cu numărul de tricouri îmbrăcat de Nicolae Pescaru în cei 19 ani petrecuţi pe „Tineretului”. Pentru Steagu Roșu a înscris 62 de goluri, fiind jucătorul cu cele mai multe goluri și prezențe de la această echipă.

A început iniţial ca mijlocaş la construcţie, tehnica extraordinară permițându-i acest lucru. La începutul anilor ’70 s-a impus ca „tunarul” absolut al echipei, reuşind în 1972 să ajungă chiar pe treapta a treia a podiumului golgheterilor din România, cu 14 goluri înscrise în 28 de meciuri. Apoi, spre finalul carierei, s-a reprofilat fundaş central. Cu tehnica şi experienţa acumulată de-a lungul anilor, rolul i s-a potrivit ca o mănuşă.

Din 1969 şi până la meciul de retragere din primăvara anului 1981, Nicolae Pescaru a purtat banderola de căpitan a echipei de la poalele Tâmpei. În toți acești ani, banderola și tricoul cu numărul 5 nu i-au lipsit niciodată. Din această postură i-a condus pe „stegari” spre două semifinale de Cupa României, în 1970 şi 1979. Cea din urmă cu totul aparte, dat fiind faptul că echipa era în Divizia B şi că, odată cu sferturile, a îndeplinit şi rolul de antrenor, dată fiind plecarea lui Constantin Teaşcă.

Nicolae Pescaru a trecut prin două retrogradări cu FC Brașov (în 1968 şi 1975) şi tot de atâtea ori a pus umărul la revenirea Steagului în elită.

Ultima apariţie oficială sub galben-negru pentru Nicolae Pescaru a avut loc pe 23 noiembrie 1980. Era etapa a XVI-a a Diviziei A şi „stegarii” erau învinși în București, de Progresul, cu scorul de 3-1. Retragerea, în fața propriilor suporteri, a avut loc în pauza dintre tur şi retur a campionatului, când, pe stadionul „Municipal” din Braşov, s-a disputat un amical între FCM Braşov şi Corvinul Hunedoara.

În tribune au fost peste 10.000 de spectatori, care nu au venit atât pentru meci, cât pentru că Nicolae Pescaru, omul care din 23 septembrie 1962 şi până pe 23 noiembrie 1981 a îmbrăcat neîntrerupt tricoul Steagului, urma să iasă pentru ultima dată pe gazon.

După acest moment, treningul de antrenor a luat locul ghetelor cramponate, iar pe 15 august 1981, sub Tâmpa, Nicolae Pescaru a obţinut primul său succes în calitate de antrenor: 2-1 în faţa formației Jiul Petroşani.

Nicolae Pescaru a strâns şi 4 prezenţe sub tricolor, făcând parte din lotul care a participat la Campionatul Mondial din Mexic (disputat în 1970), alături de nume de legendă ale fotbalului românesc, precum Nicolae Dobrin, Mircea Lucescu, Rică Răducanu sau Cornel Dinu.

Legendarul fotbalist al Steagului i-a impresionat, de-a lungul carierei, nu doar pe suporteri, ci și pe jurnaliști. Cel mai mare croincar sportiv din România, Ioan Chirilă, spunea despre el următoarele:

Pescaru, un jucător complet, viguros, rafinat şi tenace, ar fi trebuit să fie o piesă mereu prezentă în structura echipelor din deceniul care s-a încheiat. El a fost neglijat, însă, pe baza unor criterii formale şi rigide, cedând întotdeauna locul unor noţiuni care împovărează deseori limbajul complex al fotbalului – gabarit, prestanţă, talie, etc… etc.

Dacă joci fără Pescaru, înseamnă că te poţi dispensa de un jucător subtil, inimos şi omniprezent, preferând, de pildă, un „tăietor de lemne”.

De asemenea, unul din cei mari antrenori ai fotbalului nostru, Valentin Stănescu, spunea în 1981:

Pescaru ar fi jucat cu siguranţă de 25-30 de ori în prima reprezentativă dacă ar fi evoluat la o echipă din… Capitală.

La urma urmei, şi acest lucru face parte din legenda lui Nicolae Pescaru. A jucat toată viaţa la Steagu’, iar când a împlinit 37 de ani, suporterii stegari din Blaj au venit la Braşov special pentru a-i înmâna un buchet de 37 de garoafe.

Şi, peste toate astea, să nu uităm că din 1974 şi până azi se cântă un imn care îi invocă dăruirea, talentul, patima pe care o punea în fiecare pasă, devotamentul și iubirea fără margini pe care a simțit-o și continuă să o simtă pentru clubul de la poalele Tâmpei.

Care a fost secretul lui Nicolae Pescaru în toţi aceşti ani? Reţeta special pe care a folosit-o? Conform unei declarații făcute de însuși jucătorul, pe când avea 37 de ani, nu e vorba de nici o reţetă ieșită din comun:

Dacă avem antrenament la 10, pe la 8 sunt deja la stadion. N-am fumat niciodată, nu beau cafea, n-am pierdut nici măcar o singură noapte. De fotbal nu m-am plictist nici acum, după 20 şi ceva de ani de când joc, fiindcă aici e viaţa mea!

În martie 2008, Nicolae Pescaru a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, „în semn de apreciere pentru participarea la Turneul Final al Campionatului Mondial de Fotbal din anul 1970 din Mexic și pentru întreaga activitate”.

Mai presus de orice ordin oficial ori trofeu, pentru fostul mare fotbalist ceea ce contează cu adevărat este faptul că suporterii stegari nu îl vor șterge niciodată din amintiri, nu-l vor uita și nu vor înceta nici un moment să-l prețuiască și să-i arate acest lucru, cum știu ei mai bine, cu tot sufletul strigat pe ritmurile imnului, cu palmele usturându-i de la atâtea aplauze și cu ochii în lacrimi de emoție.

La mulți ani, Nicolae Pescaru! Brașovul îți mulțumește pentru tot!

(Info: La Stegaru)