Sari la conținut
la-nivel-local-usl-functioneaza-bine

Desfiinţarea USL la nivel naţional nu are nicio legătură cu relaţiile între politicienii braşoveni, mai ales a celor din structurile administraţiilor judeţene şi locale. Este aprecierea făcută de senatorul liberal Sebastian Grapă, care susţine parteneriatului pe proiectele importante ale Braşovului: construcţia aeroportului şi reabilitarea capitală a Spitalului Judeţean. De asemenea, liberalul  mizează pe faptul că ministrul PSD Constantin Niţă va reuşi să îi convingă pe colegii din guvern să aloce mai mulţi bani pentru infrastructura judeţului.
„La nivel local, cel puţin la Consiliul Judeţean, alianţa va funcţiona în continuare pentru că de-a lungul timpului noi nu am făcut alianţe cu partide politice, ci cu oameni, cu consilieri care au sprijinit proiecte, cum ar fi aeroportul şi spitalul judeţean. Fapt pentru care rămân într-o alianţă atâta timp cât activităţile lor sunt îndreptate în favoarea cetăţeanului” a declarat Sebastian Grapă, senator PNL.
Grapă nu are nicio îndoială că social democraţii, dar mai ales ministrul Economiei, braşoveanul Constantin Niţă, vor continua să susţină construcţia aeroportului braşovean şi proiectul de reabilitare a Spitalului Judeţean. Liberalul este convins că Guvernul Ponta 3 va găsi sursa financiară, la următoarea rectificare bugetară, pentru a acorda judeţului banii necesari şi pentru reabilitarea drumurilor, ţinând cont că Braşovului i s-au distribuit fonduri insuficiente pentru 2014, la acest capitol.

Comentarii

Ultimă oră