Sari la conținut

Părinţii şi-ar putea înscrie copiii în clasa I chiar şi la cinci ani, dacă evaluarea psihosomatică este favorabilă şi, totodată, i-ar putea înscrie direct în clasa a II-a în urma unor teste, a anunţat, secretarul de stat în Ministerul Educaţiei Oana Badea, citat de Mediafax. Potrivit acestuia, Legea educaţiei creează premizele pentru ca părinţii să-şi poată înscrie copiii la şcoală la vârsta de şase ani, dar nu există restricţii pentru aceia care ar dori înscrierea chiar mai devreme de această vârstă. România este a paisprezecea ţară europeană în care învăţământul obligatoriu va începe la şase ani, a precizat Oana Badea. Potrivit legii, părinţii îşi pot înscrie copiii în clasa I la vârsta de cinci ani, dacă dezvoltarea psihosomatică este corespunzătoare. Până în luna septembrie, Ministerul Educţaiei va dota unităţile cu mobilier adecvat vârstei copiilor din clasa pregătitoare. De asemenea, va fi pregătit un set complex de mijloace de învăţământ adaptate predării la această clasă. În plus, va fi organizat chiar un spaţiu de joacă pentru aceşti copii. Copiii vor învăţa cu acelaşi cadru didactic din clasa pregătitoare şi până la sfârşitul clasei a IV-a. (A.M.) foto: financiarul.ro

Comentarii

Ultimă oră