Lăpuşnene, fii profesionist, ce naiba!

Într-o vreme adulat şi glorificat, din cel supranumit odată Zeus n-a mai rămas decât un pisoiaş ghemuit sub plapumă, speriat ca nu care cumva dragostea norodului să-l strivească sub dânsa.
Trecute sunt vremurile în care aducea zeci de mii de fani în Piaţa Universităţii, zilele în care băile de mulţime vindecau mahmureala, duse sunt luptele împotriva neo-comuniştilor, purtate cu spada democraţiei într-o mână şi pistolul capitalismului în cealaltă, cele cinci milioane de adulatori care s-au grăbit ca prin votul lor să împiedice venirea minerilor la Bucureşti s-au făcut, şi ele, nevăzute. Cât despre pixelul albastru, e rătăcit printre mapele cu care ministrul Funeriu, fin analist otevist al vitezei labei prezidenţiale studiate în traiectoria sa către faţa copilului care „poate a zis ceva, poate m-a înjurat”, reformează educaţia românească.
Au fost necesare câteva mii de poliţişti şi două „caşchete” aruncate peste gardul Cotrocenilor ca din viteazul de altădată să se aleagă praful, ultimul refugiu al reputaţiei sale de smardoi politic fiind pe cale de consecinţă logică, spulberat. Incapabil să ofere poporului suveran soluţii anti-criză compensatorii, Artistul Cunoscut Într-o Vreme ca Zeus a crezut că sevrajele şi istericalele personale, adaptate gândirii de tipul „statul sunt eu” ţin şi de foame. Ori nici Vântu, nici Solomon, nici Becali, nici chiar domnu’ Dan nu plătesc facturi şi nici nu dau naştere la rude de parizer. Rând pe rând, preşedintele s-a supărat pe profesori, pe doctori, pe bugetari, pe sinistraţi, iar acum pe poliţişti, găsind numaidecât şi un boier Moţoc, pe numele-i mirenesc Vasile Blaga, care a plătit deja cu capul său, şi, foarte probabil va sfârşi prin a se supăra pe tot poporul care, în loc să arunce cu petale de crin şi trandafiri atunci când trece, îl face jigodie ordinară.
Realitatea, e, ironic, alta: poporul e cel care s-a cam săturat de preşedintele lui, fiindcă, nu-i aşa, niciun tiran nu-i veşnic?  de Mihai Băra