Directorul sportiv al echipei FC Braşov, Marcel Popescu, a comentat declaraţiile pe tema arbtirajului, venite din tabăra Rapidului după meciul direct din Regie, scor 1-1. „Penalty-ul acordat în favoarea Rapidului a venit după o cădere a lui Deac, fără ca giuleşteanul să fie atins. În schimb atacul lui Bruno Madeira a fost cu siguranţă de cartonaş, 75 la sută de roşu, 25 la sută de galben. Am auzit că Marian Rada a spus că a fost viciere de rezultat. Îi dau dreptate, pentru că Rapid a primit un penalty gratuit. Altfel, nu are ce să spună", a declarat Marcel Popescu. Rapid - FC Braşov, scor 1-1 a fost arbitrat de Ovidiu Haţegan, centralul din Arad nemulţumind ambele tabere după ce a acordat un penalty pentru Rapid la 0-0, la o cădere a lui Deac, şi nu l-a eliminat pe Bruno Madeira pentru un fault extrem de dur asupra aceluiaşi Deac.