Legea lu’ Blog

Titlul mi-a venit de la un joc de cuvinte. Pe vremuri, se lansa în anumite contexte că trebuie să respecţi „Legea lui O(h)m“: eşti om cu tine, sunt om cu tine… În ziua de azi, cel puţin în presă, ar trebui să punem la punct axiomatica Legii lu’ Blog.
Primii pocniţi de nebunia asta cu blog-ul sunt politicienii, dar există şi şefii de instituţii. Nu toţi, ca să respectăm adevărul istoric. Ce nu au reuşit să înţeleagă onor ipochimenii în cauză este faptul că nu pot să ne interzică dreptul la opinie. Dacă au reuşit acest lucru până acum, şantajând sau cumpărând patroni de presă cu bani publici, care ne interzic să le spunem verde în faţă că sunt proşti şi fură, nu mai pot să facă acest lucru, când e vorba de un blog.
„Patronul” Internetului se dovedeşte a fi insensibil la linguşiri sau la mite de orice fel. De aici, şi disperarea unora că îi arăţi în faţa boborului aşa cum arată: goi, urâţi, laşi, hoţi, mincinoşi. Mai în glumă, mai în serios, miticii care se cred şmecheri pe votul nostru sau că i-a pus partidul în funcţie încep să aibă probleme mari, din cauza New Media. O mişcare pe care nici o armată de securişti din întreaga lume nu o poate opri. Nici măcar cu ACTA, care a scos în stradă zeci de mii te tineri.
Mai este o categorie de care voi face vobire: politicienii care după ce împletesc şoseţele în direct la TV, intră în lumea internauţilor şi spun ce au de spus, sau încearcă să manipuleze în continuare. Aş face o comparaţie între blogul lui Răzvan Popa, purtător de cuvânt la PSD Braşov, unde scrie ce îl taie capul, iar comentariile la postările lui apar imediat, şi site-urile altor oliticieni locali unde, în cazul în care comentariile nu sunt convenabile personajului, nu sunt postate… de Sebastian Dan