Ministerul Finanţelor Publice continuă şi în acest an Loteria bonurilor fiscale, prima extragere fiind programată în data de 22 ianuarie 2017, iar ordinul prin care se stabileşte fondul anual de premiere este în curs de aprobare.
„Ministerul Finanţelor Publice are în vedere continuarea organizării extragerilor Loteriei bonurilor fiscale şi în anul 2017, prima extragere fiind programată în data de 22 ianuarie 2017. Totodată, precizăm că, în prezent, este în curs de aprobare un ordin al Ministrului Finanţelor Publice prin care se stabileşte fondul anual de premiere pentru desfăşurarea extragerilor Loteriei bonurilor fiscale aferente anului 2017", explică reprezentanţii Ministerului Finanţelor Publice.
Potrivit legislaţiei în vigoare, plafonul anual de premii pentru Loterie este stabilit anual prin Ordin al Ministrului Finanţelor Publice, iar extragerile au loc în prima duminică de după data de 15 a lunii ulterioare celei pentru care are loc extragerea.
Totodată, instituţia precizează că Loteria bonurilor fiscale, ca măsură pentru combaterea evaziunii fiscale şi încurajarea cumpărătorilor de a solicita bonurile fiscale în vederea fiscalizării veniturilor operatorilor economici, este reglementată de Ordonanţa Guvernului nr. 10/2015 pentru organizarea Loteriei bonurilor fiscale, aprobată cu modificări prin Legea nr.166/2015.
„Menţionăm că Loteria bonurilor fiscale este o măsură menită să contribuie pe termen lung la educarea cumpărătorilor, în calitatea lor de consumatori şi de beneficiari ai serviciilor sociale finanţate de la bugetul de stat, în ceea ce priveşte îndeplinirea obligaţiei de a solicita bonul fiscal”, se mai arată în comunicatul Ministerului Finanţelor Publice.