Sari la conținut

Antrenorul Mircea Lucescu a egalat, marţi, la Porto, recordul de meciuri pe banca tehnică a echipei Şahtior Doneţk, 359, deţinut de rusul Oleg Oşenkov din anii 60. Oşenkov a pregătit echipa din Doneţk în perioada 1960-1969, iar Şahtior a obţinut sub conducerea sa 134 de victorii, 108 egaluri şi 117 înfrângeri, cu un golaveraj de 407-395, pe vremea când formaţia activa în prima ligă din fosta URSS. Cu Oşenkov pe banca tehnică, echipa a cucerit de două ori Cupa URSS, în 1961 şi 1962. Ce a reuşit tehnicianul rus în zece ani - aproape 360 de meciuri, Lucescu a realizat în ceva mai mult de şapte. Până în prezent, Şahtior, sub conducerea tehnică a lui Mircea Lucescu, a înregistrat 247 de victorii, 56 de rezultate de egalitate şi 56 de înfrângeri, cu un golaveraj 707-271. Antrenorul român a preluat pe Şahtior în vara anului 2004, iar formaţia sa a câştigat de cinci ori titlul de campioană naţională, de trei ori Cupa Ucrainei şi o dată Cupa UEFA (2009).

Comentarii

Ultimă oră