Proiect demarat cu surle şi trâmbiţe în Braşov, în plină criză, de edilul portocaliu al municipiului, George Scripcaru. Este vorba despre un parc la poalele Tâmpei, de pe Aleea Tiberiu Brediceanu. Banii vin din fondul de mediu, iar Primăria se jură că actele sunt în mare regulă, prin vocea purtătorului de cuvânt, Sorin Toarcea. "Primăria are autorizaţia de construcţie pentru parc. Există şi avizele de la Ministrul Mediului. Iar lucrarea se desfăşoară pe terenul municipalităţii şi fără a fi afectată rezervaţia naturală Tâmpa" a spus Toarcea. Însă edilul portocaliu uită să spună că terenul pe care se construieşte parcul e în litigiu, încă din 2007, şi nu există o sentinţă definitivă. Preşedintele Consiliului Judeţean, Aristotel Căncescu, aşteaptă ca Justiţia să facă dreptate în acest caz. "Pe terenul respectiv noi avem clădirea Agrementului. Am şi câştigat un proces împotriva Primăriei. Însă Scripcaru se comportă ca un jupân. Care face ce vrea. O să dea socoteală pentru aceste lucruri. Noi dorim ca printr-o ordonanţă preşedinţială să oprim aceste lucrări" a precizat Aristotel Căncescu. A.V.