Oficialii echipei FC Brașov au reușit în aceste zile să aducă doi fundași centrali la echipă. Mihai Stere avea la dispoziție doar doi fundași centrali de meserie, Istrofor și Poverlovici, iar acest lucru îi dădea mari bătăi de cap. Mai marii clubului de sub Tâmpa s-au înțeles cu Dinamo pentru împrumutul lui Alin Dudea la FC Brașov. Dudea este component al naționale U19 a României și este plecat cu lotul național într-un cantonament în Israel. Jucătorul va ajunge la antrenamentele galben-negrilor, abia la finalul săptămânii. Avantajul cel mai mare al lui Dudea, este faptul că are doar 19 ani și poate fi o soluție importantă pentru Mihai Stere care trebuie să aibă în teren doi jucători de Under 19. Fundaşul central Daniel Lung, care a evoluat ultima dată la Concordia Chiajna s-a înțeles cu conducătorii brașoveni și începând de astăzi se va prezenta la antrenamentele conduse de Mihai Stere.