Stocator de oxigen medical, în curtea Spitalului Municipal Săcele.
Acesta va asigura fluxul necesar de oxigen, pentru pacienții cu nevoi în acest sens. Instalarea stocatorului s-a efectuat în contextul creșterii numărului de pacienți pozitivi simptomatici, mai cu seama pentru pacienții internați, cu saturația de oxigen scăzută sub valorile normale, cu asistență medicală permanentă.
Până în acest moment spitalul folosea butelii de oxigen, care necesitau schimbarea frecventă, sub o ora, aprovizionarea fiind greoaie, neputându-se astfel realiza un act medical de siguranță. De exemplu, conform unei situații transmise către Direcția Județeană de Sănătate Publică Brașov, în luna mai 2020 consumul de oxigen medical era de 500 l/ lună, iar la nivelul lunii octombrie 2020 cantitatea consumată a depășit 10000 l/ lună.