Consilierii locali braşoveni au adoptat în şedinţa de vineri proiectele de hotărâre privind aprobarea indicatorilor-tehnico economici aferenţi lucrărilor ce se vor efectua la şase unităţi şcolare din Braşov. Astfel, la Şcoala Profesională Kronstadt se va reamenaja atelierul, investiţie estimată la 2,913 milioane de lei, pentru Colegiul Nicolae Titulescu a fost aprobată suma de 596.470 de lei, necesară reabilitării sistemul de încălzire a corpului A şi racordării acestuia la sistemul centralizat. De asemenea, la Colegiul Naţional Economic „Andrei Bârseanu” se va realiza reabilitarea energetică a corpului A, investiţie estimată la 1,29 milioane de lei, iar la Colegiul Tehnic „Remus Răduleţ” se va efectua reablitarea termică a Corpului B, investiţie pentru care a fost aprobată suma de 1,5 milioane de lei. Tot în şedinţa de plen de vineri s-a aprobat suma de 602.820 lei pentru reabilitarea termică a Şcolii Gimnaziale nr. 9 şi 5,09 milioane de lei pentru efectuarea repraţiilor capitale la corpul A al Şcolii Gimnaziale nr. 12.