Pe mine nu m-a impresionat deloc strigătul unor „pedelişti de bine” la convenţie. Dimpotrivă, m-a îngreţoşat. Libertate? Haide bre, le-a luat cineva libertatea? I-a legat de glie? Le-a pus cuţitul la gât? I-a silit să stea în genunchi, pe coji de nucă? Mai lăsaţi-mă.
Şi staţi aşa: cui cer ei, am înţeles că-s blagiştii, libertate? Colegilor? Ei aş! Bulibaşei? He-he-he!. Păi dacă le ţine ăla piciorul pe grumaz, n-au decât să se ridice şi să plece. Însă ştiţi ceva?, n-o vor face. Pentru că au o mentalitate de slugă. Numai slugoiul îi cere stăpânului voie să-l lase liber joi seara, să bea şi el o bere cu alte slugi.
Sunt convins că episodul ăsta penibilo-paşoptist va fi repede uitat. Pe vremea romanilor, stăpânii le zornăiau nişte lanţuri sclavilor, din timp în timp. Ca să le amintească mereu cine sunt şi de cine depinde viaţa lor. Ei, le va flutura şi ăstora stăpânul, ba nişte înregistrări, ba nişte poze compromiţătoare, ba nişte dosare ţinute sub cheie… Ca să nu uite în mâna cui e biciul. Liberte, egalite, pedele!
de Adrian Teacă
