Maraton de vaccinare miercuri, 1 decembrie, și joi, 2 decembrie, cu prilejul Zilei Naționale a României.
Maratonul se va desfășura în centrele de vaccinare din cadrul a șase spitale militare din țară, care sunt și centre regionale de depozitare a vaccinurilor împotriva SARS-CoV-2. Astfel, la Brașov cei care doresc să se vaccineze o vor putea face, non-stop, începând cu ora 8.00 a zilei de miercuri, 1 decembrie, și până la ora 16.00 a zilei de joi, 2 decembrie, în centrele de vaccinare care funcționează la Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” din Braşov.
Procesul de vaccinare pentru persoanele deja planificate pentru aceste zile prin intermediul platformei electronice se va desfășura în regim normal, conform programărilor existente.
În perioadele 3 decembrie 2021 – 3 ianuarie 2022, programul de funcționare al centrelor de vaccinare organizate de MApN va fi între 8.00 și 16.00 în zilele lucrătoare, iar în zilele de sâmbătă, duminică și sărbători legale vor fi vaccinate doar persoanele înscrise în Platforma națională de programare pentru vaccinarea împotriva COVID-19.