La Bazinul Olimpic din Braşov se desfăşoară, la acest sfârșit de săptămână (în 12 şi 13 mai 2018), cea de-a 24-a ediţie a Maratonului celor 24 ore de înot.
În competiţie s-au înscris 20 de echipe, formate din foşti şi actuali sportivi de performanţă. Una dintre echipe cuprinde şi şase persoane cu dizabilităţi.
Ca de obicei, participanţii vor înota câte 30 de minute la fiecare 6 ore, timp de 24 de ore, iar câştigătoare va fi echipa care va parcurge cel mai mare număr de bazine în cele două zile.
Startul Maratonului se va da sâmbătă, 12 mai 2018, de la ora 10.00.
Maratonul celor 24 de ore de înot de la Brașov este o competiţie sportivă de masă la care poate participa orice persoană care ştie să înoate. Nu există restricţii de vârstă sau sex.
Întrecerea este organizată de Clubul Sportiv Sami Braşov prin Ionuţ Horia, o competiţie care are loc anual, încă din anul 1993.
Şi în acest an, printre cei 276 de participanţi se regăsește şi o echipă de medici care vor înota pentru a strânge fonduri pentru copii cu autism.
Una dintre cele mai interesante echipe este „Acțiuni Împreună” a Asociaţiei „Totul pentru tine”, care participă la maraton cu 12 concurenţi şi 2 rezerve, printre care și șase persoane cu dizabilităţi, utilizatoare de scaun rulant.
În acest fel, se încearcă promovarea sportului ca mijloc de reintegrare socială, ca un argument în plus pentru egalitatea de şanse şi ca o excelentă modalitate de promovare a abilităţilor persoanelor cu dizabilităţi. Membrii echipei „Acțiuni Împreună” vor participa la maraton după regulile competiției, la care se supun și ceilalți participanți.