Antrenoarea echipei de handbal Corona Braşov, Mariana Târcă, i-a oferit, sâmbătă, înaintea partidei cu CSM Bacău, un premiu simbolic primului ei antrenor, Nicolae Marian, care vineri a împlinit vârsta de 80 de ani, scrie Mediafax. "Este un gest simbolic, dar pe care am simţit nevoia să îl fac, în semn de recunoştinţă pentru tot ce a făcut acest om pentru mine. Dacă Nicolae Marian nu era, cred că nici eu nu eram ceea ce sunt astăzi. Îi mulţumesc din suflet pentru toate câte am învăţat de la el, şi nu sunt puţine lucruri, ci foarte multe, şi sper să îi dea Dumnezeu multă sănătate. Mi-ar plăcea ca acest gest să fie un exemplu pentru toată lumea din sală, dar şi pentru jucătoarele mai mici sau mari, cărora le dau un sfat, niciodată să nu uite de unde au plecat şi să nu îşi uite originile. Un simplu mulţumesc spus când trebuie face mai mult decât ne imaginăm", a declarat Mariana Târcă pentru Mediafax. Antrenorul emerit Nicolae Marian are 63 de ani petrecuţi în handbal, atât ca jucător iar apoi ca şi antrenor. La premierea de sâmbătă, antrenorul a primit din partea Marianei Târcă, un tricou personalizat cu numărul 80, precum şi un trening al echipei Corona Braşov, personalizat de asemenea pentru el, precum şi o cupă şi un buchet de flori. echipa Corona Braşov a câştigat cu scorul de 34-25 (17-9) meciul cu CSM Bacău. (A.M.)