Sari la conținut

Marius Şumudică are planuri mari cu FC Braşov

Noul technician al braşovenilor, Marius Şumudică şi-a început munca la echipa de sub Tâmpa.



Marius Şumudică este noul antrenor al celor de la FC Braşov.

El a fost prezentat ieri oficial în cadrul unei conferinţe de presă. Şumi îşi doreşte ca echipa să urce cât mai repede în clasament şi este convins că are la dispoziţie un lot bun de jucători pentru a-şi îndeplini acest obiectiv. „Cu siguranţă şi la Braşov voi dori aceleaşi lucruri, şi anume agresivitate şi sacrificiu. Şi mai am aici un alt obiectiv, acela de a aduce lumea la stadion. Îmi place să simt oamenii aproape şi vreau să cred că se va întâmpla acest lucru şi la Braşov. Am la dispoziţie un lot valoros de jucători. Nu m-am gândi să vin şi să schimb jucătorii, eu am încredere în acest grup şi vom încerca să urcăm cât mai repede în clasament. Această echipă a jucat de la egal la egal cu Universitatea Cluj, cu Dinamo şi cu CFR Cluj, aşa că eu sunt convins că FC Braşov este o echipă care poate pune probleme oricărui adversar din Liga I”, a spus Şumudică. Marius Şumudică, al cărui angajament cu FC Braşov este valabil doi ani, îi va avea ca antrenori secunzi pe Gabi Vochin şi Ioan Naghi, preparatori vor fi Bebe Bărbulescu şi Feri Bajko iar antrenor cu portarii va fi Andrei Şanta.



S-a bucurat de răul altora. Patronul grupării FC Braşov, Ioan Neculaie, a declarat că s-a bucurat când Marius Şumudică a fost demis de la Astra Ploieşti pentru că astfel a putut să îl aducă la conducerea tehnică a formaţiei pe care o finanţează. „M-am bucurat de răul altora care l-au mătrăşit şi l-am luat eu cu mare drag. Evident că a fost şi voia lui, şi chiar mă bucur pentru acest lucru. M-a supărat foarte tare meciul cu Pandurii Târgu Jiu şi atunci am decis să schimb antrenorul. Om fi jucat noi bine, dar fotbalul se joacă pe puncte, iar noi suntem unde suntem. Ne apropiam cu paşi repezi de un fiasco pe care eu am vrut să îl evit. Am mare încredere în Marius Şumudică, antrenor care a avut rezultate foarte bune pe unde a fost. Mă bucur că a acceptat Braşovul. Eu l-am vrut pe Şumudică pentru că, hai să fim serioşi, o echipă mare este făcută de antrenori mari. Aici se vede calitatea unui antrenor, să facă fotbalişti din nişte necunoscuţi”, a afirmat Ioan Neculaie.



Dacă munceşti joci, dacă nu…Noul tehnician al galben-negrilor, Marius Şumudică, a declarat că jucătorii care nu vor munci la antrenamente vor vedea meciurile din tribună. „Jucătorii trebuie să înţeleagă că trebuie să îşi dea viaţa pe teren. La mine nu merge altfel, cine va pune osul al treabă şi va munci, va juca, cine nu, va sta în tribună. Abia aştept să încep treaba şi sunt încrezător că vom realiza ceea ce ne-am propus. Din partea conducerii am simţit că sunt dorit, sper să simt acelaşi lucru şi din partea jucătorilor şi a fanilor. Nu cred că ar putea fi altfel dacă vor fi rezultate, pentru că numai un om nebun ar putea fi împotriva unuia care face treabă bună”, a spus Şumudică.



L-a enervat Machado. Boss-ul braşovenilor a spus că s-a enervat foarte tare la meciul cu CFR Cluj, pierdut cu 1-2, pe care îl cataloghează drept „ciudat” în ultimele zece minute. „Nici nu mai ştiu ce să cred, a fost ciudat, oricum, ăia nu s-au apropiat de poarta noastră până în ultimele zece minute şi uite că ne-au bătut. Nici măcar nu am ştiut că la golul doi a greşit tot idiotul ăla de la noi (n.r. – Machado), apoi am aflat. Aşa ceva nu e posibil. Trebuie să vedem ce s-a întâmplat şi să evităm astfel de situaţii”, a menţionat Neculaie.



Adio Popescu!? Patronul stegarilor a lăsat să se înţeleagă că formaţia braşoveană se va despărţi de directorul general, Marcel Popescu. Ioan Neculaie a negat însă zvonurile privitoare la o eventuală întoarcere a lui Dinu Gheorghe la echipa de sub Tâmpa. Boss-ul galben-negrilor este convins că mijlocaşul Marian Cristescu îşi va prelungi contractul cu gruparea braşoveană şi spune că va face tot posibilul ca goalkeeperul Mario Felgueiras să rămână sub Tâmpa şi în sezonul viitor, mai ales că îl consideră unul dintre cei mai buni portari din ţară. (R.T.)

Comentarii

Ultimă oră