Sari la conținut

Măsuri pentru îmbunătăţirea statisticilor demografice alarmante

masuri-pentru-imbunatatirea-statisticilor-demografice-alarmante

Datele statistice arată că la 1 ianuarie 2014, în principal din cauza sporului natural negativ, populaţia României a coborât sub 20 de milioane, în scădere cu 0.4% faţă de 1 ianuarie 2013. Potrivit unor analize de specialitate, până în anul 2035, numărul de locuitori va scădea cu încă 22%. Pentru îmbunătăţirea acestor statistici alarmante, PNL intenţionează să elaboreze un pachet de legi prin care să se încurajeze creşterea natalităţii.

În acest scop a fost organizată, la Braşov, o primă dezbatere cu tema „politicile PNL, în sprijinul familiilor active, în vederea refacerii echilibrului demografic în România”. La eveniment au luat parte, pe lângă autorităţile locale, fostul ministru al Muncii, Mariana Câmpeanu, dar şi vicepreşedintele PNL, Lucia Varga. „Am vrea să avem un pachet de politici coerente în domeniul fiscal, economic, al educaţiei, infrastructurii, şcolare, sănătăţii şi în domeniul politicilor sociale, un pachet care să se aplice pe 10-20 de ani”, a menţionat preşedintele Organizaţiei de Femei a PNL, Lucia Varga.

Potrivit estimărilor, în anul 2050, dacă sporul natural va fi tot negativ, populaţia României va scădea până la 14 milioane de locuitori.

Comentarii

Ultimă oră