Sari la conținut

Memorandum guvernamental pentru noua Lege a salarizării bugetare

memorandum-guvernamental-pentru-noua-lege-a-salarizarii-bugetare

Vicepremierii, ministrul Muncii, ministrul Justiţiei şi reprezentanţii confederaţiilor sindicale vor forma un grup de lucru care va elabora, într-o lună, noul proiect al Legii salarizării bugetare, care va cuprinde şi criterii de performanţă, a anunţat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu.

Suciu a făcut acest anunţ miercuri, la finalul şedinţei în care Guvernul a aprobat două memorandumuri referitoare la Legea salarizării personalului bugetar. Nivelul salariului minim brut pe economie va fi stabilit pe baza unui mecanism transparent care va fi convenit în cadrul unui grup de lucru, astfel încât indexarea să se facă în mod automat. În acest fel, Guvernul stabileşte prin acest  memorandum constituirea unu grup de lucru în vederea elaborării unui mecanism transparent de stabilire a salariului minim brut pe ţară, garantat în plată. „Vorbim de celebra Lege a salarizării publice, care trebuie să fie actualizată. Trebuie răspuns constrângerilor acestei legi, pentru că în acest moment avem 110 clase de salarizare şi dintre acestea 24 sunt deja suprapuse, ca urmare a majorărilor salariului minim, din 2010 până acum, într-un ritm accelerat. Avem nivele de salarizare care nu mai diferă, pentru aceeaşi funcţie, în ministere sau instituţii diferite, dar care sunt cel puţin la nivelul clasei de salarizare în aceeaşi clasă, lipsesc criteriile de performanţă, avem situaţii în care salariile de bază ale persoanelor cu vechime în muncă au ajuns să fie mai mici decât ale debutanţilor(...) şi salariile celor cu studii superioare au ajuns să fie la nivelul salariaţilor cu studii medii", a spus Dan Suciu, el explicând că aceste anomalii au apărut ca urmare a majorării succesive a salariului minim din ultima perioadă. Sursa www.mediafax.ro.

Comentarii

Ultimă oră