Procurorul general al Românii, Codruţa Kovesi, a declarat, joi, că DIICOT a înregistrat anul trecut 16.000 de dosare - cel mai mare număr de la înființare, iar peste 1.700 de inculpați au fost condamnați definitiv, pedepsele aplicate constituind o premieră, respectiv 25 sau 30 de ani ori pe viaţă, notează Mediafax. Kovesi a spus că raportat la anul 2006 (când ea a preluat funcţia de procuror general - n.r.) s-a dublat numărul inculpaților trimiși în judecată pentru fapte de criminalitate organizată. "Evoluţia consolidată a Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organiyată şi Terorism (DIICOT), orientată spre cauzele complexe, nu rezultă numai din datele statistice, ci și din domeniile în care procurorii au acţionat în acest an, și anume în domeniul interceptărilor ilegale, terorism, sistemul energetic național sau spionaj", a mai spus Kovesi. (A.M.)