Băsescu despre Ponta: ”minte cum respiră!”
Ponta despre Băsescu: ”minte de îngheață apele!”
Acum, imaginați-vă o țară, nu neapărat din Uniunea Europeană, din Africa, să zicem, în care președintele și premierul se acuză unul pe altul de minciună, și cîte altele. Ca doi copii de grădi – ba tu, ba tu, cine zice ăla e, mincinosu roade osu! Așa-i că nu găsiți? Cum ar veni, România e condusă de doi mincinoși.
Între noi fie vorba, e al naibii de greu greu să-i arăți respect persoanei Traian Băsescu, nu instituției pe care o reprezintă. Persoana TB are deseori comportamentul unui golănaș. Unul care smulge hăhăieli la colțul blocului, sau la crîșmă. Nu degeaba e atras de emisiuni tv cu umor îndoielnic.
Deși are momente, cum a fost luni seara, cînd devine brusc amenințător. După cîteva momente căznite de stand-up comedy, omul le-a indicat în clar copoilor de la DNA următoarele ținte: cei care s-au ocupat de privatizarea CFR Marfă și… Sebi Ghiță, patronul postului România Tv! Vă mai amintiți ce-au pățit alte ținte arătate cu degetul prezidențial, Fenechiu, Voiculescu și atîția alții?