Sari la conținut

Ministerul Mediului investeşte în Aeroportul Internaţional Braşov

ministerul-mediului-investeste-in-aeroportul-international-brasov

Ministerul Mediului va finanţa lucrările de îndiguire ale pârâului Bârsa, investiţie necesară pentru finalizarea Aeroportului de la Ghimbav. Vicepreşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Braşov, Adrian Gabor, a precizat că a avut săptămâna trecută o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Mediului şi a ajuns la un acord cu aceştia. Ministerul a finalizat licitaţia, adjudecată de o firmă din Constanţa, investiţia urmând să ajungă la aproape 12 milioane de lei. Lucrările vor începe în perioada imediat următoare. Referitor la îndiguirea Besălcinului, Adrian Gabor a menţionat că administraţia judeţeană nu va mai fi nevoită să plătească patru milioane de lei pentru exproprieri. „Vom face un canal colector pentru Besălcin, chiar la limita cu terenul deţinut de Consiliul Judeţean, care va prelua şi apele pluviale din preajma aeroportului”, a declarat vicepreşedintele CJ Braşov.

Comentarii

Ultimă oră