Sari la conținut

Moda, iubirea veşnică a lui Cătălin Botezatu

Cea mai adevărată iubită a mea, care nu m-a înşelat niciodată este MODA! N-aş renunţa la acest lucru şi nici la burlăcie….pentru că nu am timp de altceva! Sunt declaraţiile faimosului designer Cătălin Botezatu, care a venit la Braşov să dezvăluie câteva secrete despre următoarea carte intitulată IUBIRILE, ce va fi lansată în oraşul nostru, anul viitor în luna martie. Va fi cea de-a doua biografie autorizată a designerului, scrisă de jurnalista Monica Vlad. Bianca Drăguşanu va avea cel mult o pagină albă sau nu va exista deloc în acest volum, spune Cătălin Botezatu. Vor fi publicate doar numele femeilor care au însemnat ceva în viaţa designerului. O femeie care va fi iubită cu adevărat de Botezatu trebuie să aibă, printre altele un simţ dezvoltat al aventurii, să nu fie geloasă pentru că el este înconjurat mereu de fete frumoase şi să aibă mereu ceva nou pentru a nu interveni plictiseala în viaţa de cuplu. Şi totuşi, cea mai adevărată iubită a lui Cătălin Botezatu rămâne moda. (L.N.)

Comentarii

Ultimă oră