Sari la conținut

Modernizările locurilor de joacă ce-i vor scoate pe copii din casă. Avioane, autobuze și mașini de Formula 1 în valoare de 4,69 milioane de lei

Sursă: BizBrașov

Primăria Brașov a lansat procedura de achiziție pentru furnizarea de noi echipamente pentru locurile de joacă.

Copiii se vor putea bucura de noi echipamente în locurile de joacă din Brașov, precum turnuri, tobogane, avioane sau chiar mașini de Formula 1. Toate acestea fac parte din planul Primăriei Brașov de a moderniza locurile de joacă pentru copii. De asemenea, acestea vor fi adaptate și pentru persoanele cu dizabilități.

„Continuăm programul de amenajare de noi locuri de joacă și de modernizare a celor existente, pentru a le putea oferi copiilor echipamente interactive, care să îi atragă și să le ofere momente distractive. Pe lângă înlocuirea aparatelor din parcuri și cartiere care nu mai oferă condiții optime, prin această achiziție vrem să continuăm și programul din creșe și grădinițe. În același timp, vrem să dezvoltăm și mai mult facilitățile de acest gen pentru copiii cu dizabilități locomotorii, astfel încât toți copiii brașoveni să se poată bucura de joacă și relaxare”, a precizat primarul Allen Coliban.

Proiectul continuă eforturile de modernizare a locurilor de joacă din creșe și grădinițe

Așa cum se precizează în caietul de sarcini, vor fi instalate mai multe tipuri de sisteme de lemn cu turnuri, sisteme sub forma unor mijloace de transport – avion, tren, autobuz, dar și o mașină de Formula 1, diferite sisteme de cățărare, trambuline, mai multe modele de leagăne – tip cuib, cu două coșuri, cu două locuri, cu acces pentru persoanele cu dizabilități, tiroliană, rotative pentru persoanele cu nevoi speciale, leagăne pentru persoane cu nevoi speciale, elemente pe arc, tobogane, cumpene pe arcuri, figurine 3D căsuțe din lemn, dar și suprafețe de amortizare din cauciuc și gazon artificial. De asemenea, vor fi amplasate 15 mese de tenis și două panouri de baschet din sticlă specială.

Valoarea estimată a contractului este 3.943.710,09 lei plus TVA respectiv 4.69 milioane de lei cu TVA, cu fonduri din bugetul local. Durata maximă de livrare și montare a echipamentelor este de 9 luni de la data ordinului de începere a lucrărilor.

Comentarii

Ultimă oră