De trei ori sărbătoare la Râșnov, de 1 Decembrie 2019! Ziua Națională a României, Ziua Stațiunii de Interes Național Râșnov, dar și startul oficial al sărbătorilor de iarnă au fost celebrate pe parcursul unei zile pline.
Totul a început cu parada militarilor, urmată de ceremonialul religios și de defilarea reprezentanților Bazei 42 Comunicații și Informatică de Sprijin din Râșnov.
După acest moment îndelung aplaudat de spectatorii prezenți în Piața Unirii, a început programul artistic oferit de copiii de la unitățile de învățământ din oraș.
A urmat apoi un recital de colinde oferit de grupul Vocelis, iar cel mai așteptat moment a avut loc de la ora 18.00, când în prezența lui Moș Crăciun, care anunță sărbătorile, s-au aprins luminile de sărbătoare în „Orașul Rozelor”.
Dinu Iancu Sălăjanu a fost invitatul special al serii, oferind un recital de excepție, iar sărbătoarea s-a încheiat cu retragerea cu torțe a militarilor Bazei 42 Comunicații și Informatică de Sprijin Râșnov.
„A fost pentru a doua oară când ziua de 1 Decembrie a avut o triplă însemnătate. Dacă Ziua Națională a României și Ziua Stațiunii de Interes Național Râșnov au fost celebrate împreună încă din 2012, în urmă cu un an acestora li s-a adăugat și aprinderea iluminatului de sărbătoare. Ne așteaptă o lună plină, o lună a bucuriei, a sărbătorii. Ne-am bucurat să vedem că, în ciuda frigului care începe să se simtă, râșnovenii au fost prezenți în număr mare și s-au bucurat de toate momentele zilei!”, a spus primarul Râșnovului, Liviu Butnariu.
Moș Crăciun a sosit în oraș și așteaptă de-acum copiii la căsuța din centrul orașului (în fiecare seară, de la ora 18.00), cu scrisori, dar și cu jucării de care nu mai au nevoie, care vor fi donate micuților mai săraci.
Cu aceeași ocazie a fost inaugurat și patinoarul care va fi deschis, gratuit, până la finalul lunii ianuarie 2020.