Sari la conținut

Municipiul Codlea se înfrăţește cu oraşul german Remseck am Neckar

municipiul-codlea-se-infrateste-cu-orasul-german-remseck-am-neckar

Consiliul Local al localităţii Remseck am Neckar din Germania a aprobat, în cadrul unei şedinţe recente, înfrăţirea acestui oraş cu municipiul Codlea.

   Demersurile pentru realizarea acestui obiectiv au fost făcute de către administraţia codleană cu prilejul vizitei unei delegaţii germane la Zilele Municipiului Codlea, în ideea de a stabili un parteneriat între cele două comunităţi.

Înfrăţirea prevede schimburi culturale, susţinere administrativă şi pregătire în vederea dezvoltării armonioase a celor două regiuni.


   Parteneriatul este un mare plus pentru administraţia codleană, deoarece reprezentanţii acesteia au multe lucruri de învăţat de la orașul german, mult mai dezvoltat şi mai experimentat din toate punctele de vedere.

Anunţul a fost făcut chiar de către Primarul din Codlea, Cătălin Muntean: „Am deosebita plăcere să vă aduc la cunoştinţă faptul că la sfârşitul lunii trecute, în cadrul şedinţei Consiliului Local al localităţii Remseck am Neckar (Germania), a fost aprobată înfrăţirea acestui oraş cu localitatea noastră. Sunt bucuros că demersurile începute de administraţia publică locală la Zilele Codlei din acest an s-au finalizat cu succes, urmând ca în şedinţa de Consiliu Local din luna decembrie să aprobăm şi noi această înfrăţire, fiind prima de acest fel pentru comunitatea noastră”.


Comentarii

Ultimă oră